Omagiu lui Titu Maiorescu şi I.L. Caragiale

Întrebarea era aşa: de ce exportul democraţiei reprezentative de masă nu reuşeşte să se impună acolo unde - folosind presiuni politico-economice ca în ţările fostului bloc sovietic sau, aşa cum se întîmplă frecvent în lumea treia, prin focul şi sabia războiului - ar dori Europa Occidentală şi America; răspunsul nu poate fi ghidat de un anacronism ignorant, nici de febrilitatea glaciară a unei actualităţi amnezice. De fapt, despre ce e vorba? Despre exportul unei culturi politice cu rădăcini într-o veche tradiţie (a oraşelor medievale), al unor reguli sociale, al obiceiurilor şi cutumelor instituţionale (şi nu formale) inventate şi aplicate întîi de Europa Occidentală şi apoi de Statele Unite. Şi înainte de democraţia premodernă şi modernă, spre deosebire de marile civilizaţii ale Indiei şi ale Chinei, Europa a exportat foarte departe civilizaţia ei, asemeni Imperiului lui Alexandru sau celui Roman, dar cu o diferenţă importantă: intoleranţa absolută faţă de elitele şi credinţele popoarelor din statele cucerite. Inaugurarea acestui sport integral occidental (să precizăm: la început catolic, apostolic şi roman, apoi reformat) s-a chemat întîi căutarea ţinutului Eldorado, descoperirea Lumii Noi, goana nemăsurată după aur, exterminarea indigenilor, importul sclavilor din Africa Neagră pînă li s-a acordat (dezbaterea de la Sevilla) calitatea de fiinţe umane şi li s-a impus botezul în numele "adevăratei credinţe"... Creştinătatea cîştigase, desigur, destule suflete, iar regii Spaniei şi ai Portugaliei, ai Angliei şi ai Franţei, la fel ca Marele Prinţ Elector din Ţările de Jos dobîndiseră aur şi pietre preţioase, zahăr, tutun şi pămînt unde să instaleze surplusul de populaţii europene. Mişcarea de expansiune n-a făcut decît să se accentueze, numai că, începînd din secolul XVIII, nu se mai jefuieşte şi creştinismul nu m