"Uniunea Europeană nu e un loc unde vii şi pleci cînd ai
chef. E o căsătorie. Iar căsătoria e pe viaţă ."
Pierre Chevalier, reprezentantul Belgiei
la Conferinţa Interguvernamentală Pe lîngă incertitudinile legate de rezultatul viitoarelor referendumuri naţionale asupra proiectului Constituţiei Uniunii Europene (care, mai devreme sau mai tîrziu, va fi adoptat), cel mai dificil test rămîne conturarea unei identităţi europene a cetăţenilor statelor membre. Acest proces al conturării unei comunităţi politico-statale şi identitare cuprinde atît vestul, cît şi estul continentului. Dificultatea majoră o constituie ipostazierea unei asemenea identităţi în spaţiul nordic. Dacă în Germania (în special datorită trecutului) sau în statele din sud-vestul Europei identitatea europeană are o conotaţie relativ precisă, ţări ca Suedia, Danemarca, Finlanda, ca să nu mai vorbim de Norvegia (stat care nu este nici pînă astăzi parte a Uniunii) sînt extrem de rezervate atunci cînd vine vorba de valorile comune ale etosului continental. Nu vei vedea în Scandinavia steaguri albastre cu steluţe galbene, numărul de înmatriculare al maşinilor rămîne în proporţii covîrşitoare pe modelul cel vechi (fără însemnele Uniunii), iar sărbătorirea Zilei Europei adună în stradă, în caz că se organizează aşa ceva, cîteva zeci de persoane. În Danemarca, de exemplu, cultul drapelului naţional este extraordinar de puternic, atît în spaţiul public, cît şi în cel privat. Numai instituţiile reprezentative ale micului regat (Parlament, Guvern, Palatul Regal) au dreptul şi obligaţia de a arbora un anumit tip de drapel (decupat în formă de coadă de rîndunică), celelalte autorităţi folosindu-l pe cel clasic. Apoi, fără nici un pic de exagerare, un procent de 99% din casele sau vilele private ale oamenilor de aici au în zona verde un catarg alb (acelaşi design, aceeaşi culoare şi dimensiune) p
