El L-au repartizat la raionul BLS, adică ustensile de grădinărit, ghivece cu flori, balansoare, nisip "Miau-miau" pentru igiena pisicilor... Într-una din primele zile de lucru, un coleg, tot lucrător comercial ca şi el, i-a spus, în camera de odihnă, în timp ce sudau ţigările pentru a profita din plin de pauza de un sfert de oră, că a avut noroc. "Puteai să fii ca mine, la carne sau la legume şi fructe... De trei luni sînt în permanenţă bolnav..." Şi pentru a-şi întări spusele, a început să strănute. Avea, peste tricoul inscripţionat cu numele firmei, o pufoaică groasă. Diferenţa de temperatură dintre camerele frigorifice de unde lucrătorii comerciali cărau produsele şi raion era mare, "ca şi cum te-ai teleporta de la Polul Nord direct la tropice". Nu l-a invidiat deloc; îi plăcea la BLS, munca părea uşoară. Avea salariul minin pe economie şi banii i se livrau pe card. După trei luni urma să primească bonuri de masă şi să i se deconteze abonamentul pe transportul în comun, o singură linie. După şase luni, dacă se comporta bine, putea deveni lucrător principal - un bonus la salariu de cîteva sute de mii. În cel mult doi ani, dacă era un angajat model care să stea peste orele de program şi dacă fotografia sa ar fi apărut la "panoul de onoare", avea mari şanse să fie numit manager. Desigur, atunci vor conta şi studiile sale superioare. Cel mai tare îl deranjau camerele de supraveghere. Pentru că se simţea mereu urmărit. Pentru că-l vedeau "superiorii" şi apoi era certat că nu e bărbierit impecabil şi că are pantofii scîlciaţi. Pentru că nu putea să fumeze pe şest cîte o ţigară, în rezerva de unde aducea marfa. Pentru că nu putea să fure, nu că şi-ar fi dorit, dar aşa, ca idee... A furat de trei ori: un pix şmecher, un marker şi o lesă antipurici pentru cîinele de acasă. După şase luni, cînd devenise deja lucrător principal şi se împrietenise cu un tip de la Secur