Printre lansările acestei ediţii a Tîrgului Internaţional de Carte, una, cu siguranţă, a ieşit din tipare: Alexandru Vakulovski şi-a lansat insolitul roman Letopizdeţ (apărut la Editura IDEA Design & Print) la Lăptăria lui Enache împreună cu primul concert al turneului pe care îl pregătesc cei de la trupa Luna Amară. N-am avut parte de exerciţii oratorice interminabile şi inutile, nici de şampanie sau şedinţe de autografe. Publicul din sală era şi el cu totul diferit de obişnuiţii unor astfel de evenimente mondene. Cei mai mulţi erau tineri, purtau tricouri inscripţionate cu diverse sloganuri (de genul "Sînt masochist, trăiesc în România", sau "Rezistent din disperare", sau "Salvaţi Roşia Montană" etc.), aveau cercei sau felurite accesorii metalice înfipte în piele, coafuri punk şi figuri încremenite şi blazate, în ciuda atmosferei generale extrem de vioaie. În timp ce băieţii de pe scenă se pregătesc de concert, Daniel, un tînăr student la farmacie prezent la lansare, îmi spune cît de "adevărat" e Alexandru Vakulovski: "E aproape genial. Parcă povesteşte despre mine în cartea asta. Exact aşa sînt şi eu: tînăr, dezinhibat, liber, puternic". O tipă roşcată cu zgardă la gît îmi spune că în vremurile noastre nu prea mai e loc de sensibilităţi şi de visare. "Tre' să fii cinic, altfel o iei peste bot la fiecare pas". Apoi începe să-mi recite ceva din versurile trupei Luna Amară: "Societate simulacru / Gustul tău e tot mai acru / Aştept visul românesc / Ca să-i spun cît îl urăsc". Încheie cu ultimul vers al refrenului: "Dizident. Fii dizident!". Tot despre un soi de dizidenţă vorbeşte şi Alexandru Vakulovski în Letopizdeţ, dar ce scrie el e mult mai puţin tezist decît ce cîntă prietenii lui de la Luna Amară. Născut în URSS în 1978, Vakulovski a studiat

din 1995 în Republica Moldova apoi, din 1997, la Facultatea de Litere din Cluj. Cu un astfel de parcurs biog