Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul de la Sibiu s-a intrecut in intirzieri de spectacole

Publicat in HotNews, luni 7 iunie 2004 ·

Ultimele zile ale Festivalului international de teatru de la Sibiu anuntau reprezentatii care ar fi trebuit sa-i scoata din indiferenta pina si pe cei mai reticenti spectatori de teatru. Din pacate, organizatorii festivalului au avut zile grele, aproape fiecare spectacol anuntat fiind intirziat sau aminat din tot felul de motive tehnice sau logistice.

Pentru aceasta a XI-a editie, desfasurata sub titlul “Mosteniri”, au venit la Sibiu artisti din 66 de tari. Vineri seara, dupa un spectacol ambitios (dar atit) cu “persii”, pus in scena de Mihai Maniutiu la Teatrul “Radu Stanca”, trupa germana a Teatrului “Antagon Theater Aktion”

s-a intors la Sibiu dupa doi ani, cu o productie in aer liber care, nu de putine ori, a tinut cu rasuflarea taiata publicul din parcarea de la Cazarma 90. Spectacolul lor, “Time Out”, a aratat ca o productie de strada poate sa imbine foarte bine imaginile futuriste cu virtuozitatea actoriceasca riscanta. Aceasta e productia care

i-a facut pe actorii germani sa lipseasca anul trecut de la Sibiu.

Intr-o reprezentatie, citiva dintre actori suferisera un grav accident atunci cind decorurile uriase s-au prabusit peste ei.

Cum revelatii nu au fost, spectatorii s-au inghesuit sa vada productia vedetei ultimelor editii, regizorul ucrainean Andriy Zholdak. Celebru pentru intirzierile cu care isi incepe spectacolul, a mutat ora de incepere pina “dupa ora 21”. Apoi, a anuntat ora 23.00. Surpriza a fost ca la primul act al spectacolului “Venice. Goldoni” nu au fost primiti decit 50 de spectatori.

In inghesuiala de afara, bodyguarzii s-au razboit cu spectatorii, dar actul II al piesei nu avea sa inceapa decit dupa ora 2 noaptea. In final, Zholdak a anuntat ca partea a treia a spectacolului nu se joaca la Sibiu, pentru ca sala care i s-a pus la dispozitie nu are balcon si galerii, locuri unde actorii ar fi trebui

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu, i s-a adresat direct lui Klaus Iohannis: Pleacă acum de la Cotroceni!

NapocaNews acum o ora
Călin Georgescu, candidatul independent clasat pe primul loc în primul tur la alegerile prezidențiale – anulate ulterior de CCR – i s-a adresat direct lui Klaus Iohannis, pe care l-a invitat să plece de la Cotroceni. Din punctul său de vedere, după

Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii

Mediafax acum o ora
Ambii piloţi au fost salvaţi, unul dintre ei cu răni minore, după „cazul aparent de foc aliat”, care este în curs de investigare, a declarat Comandamentul Central al SUA. Avionul de luptă era un F/A-18 Hornet care zbura de pe portavionul Harry S. Tr

Klaus Iohannis va avea consultări cu partidele parlamentare duminică, pentru desemnarea prim-ministrului

Ziua Constanta acum 55 minute
Președintele Klaus Iohannis va organiza duminică, 22 decembrie 2024, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, 22 decembrie 2024, la Palatul Cot

Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii.

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea candidatului pentru funcţia de premier. Acestea se vor desfăşura duminică, la Palatul Cotroceni. PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţional

Conducerea PSD se reuneşte duminică, înainte de consultările cu preşedintele

Mediafax acum 2 ore
Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte duminică, de la ora 10.00, în format fizic şi on-line, la sediul central al partidului. Reuniunea va avea loc cu două două ore înainte ca reprezentanţii formaţiunii să participe la

Oleksandr Usyk l-a învins pe Tyson Fury în revanşa din Arabia Saudită

Mediafax acum 8 ore
Ucraineanul Usyk, în vârstă de 37 de ani, care a intrat în luptă ca favorit, şi-a păstrat titlurile WBO, WBC şi WBA la categoria grea cu victoria sa din Kingdom Arena din Riad. Luptătorul britanic Fury, în vârstă de 36 de ani, spera să se răzbune

Vremea duminică, 22 decembrie. Unde sunt așteptate ninsori

Adevarul acum 51 minute
În prima parte a zilei de duminică, vor cădea ninsori sau lapoviță în Dobrogea, dar este posibil să fulguiască puțin și în Muntenia și Transilvania. Mai târziu, soarele își va face apariția în majoritatea zonelor țării.

Mark Burnett, creatorul producătorul reality show-ului „The Apprentice”, numit de Trump drept emisar în Regatul Unit

News.ro acum 4 ore
Donald Trump a anunţat, sâmbătă, numirea ca emisar al său în Regatul Unit a lui Mark Burnett, creatorul şi producătorul reality show-ului „The Apprentice”, care l-a făcut foarte celebru pe miliardarul american înainte de intrarea sa în politică în 2

Trump ameninţă că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

HotNews acum o ora
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a atacat ceea ce a numit taxele „ridicole” percepute navelor americane care folosesc Canalul Panama. El a ameninţat că va cere Statelor Unite să recapete controlul asupra căii navigabile, informează AFP, citat

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 12 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

7°/10°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/8°
mie.

2°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

1°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

1°/7°
mar.

0°/4°
mie.

2°/7°