•Principalele cauze sunt neachitarea taxelor de scolarizare si nepromovarea unui numar suficient de examene
Aproape cinci mii de studenti ai Universitatii "Al. I. Cuza" vor fi eamatriculati pana la finele acestui an universitar, in principal din cauza neachitarii taxelor de scolarizare si nepromovarii unui numar suficient de examene. Din cate a precizat rectorul Dumitru Oprea, majoritatea celor eamatriculati sunt studenti in primii ani de studiu fie la zi, fie la fara frecventa sau la invatamant la distanta (ID), toate aceste categorii fiind platitoare de taxe. "Anul universitar trecut am avut circa 4.700 de eamatriculati, majoritatea fiind tineri care, dupa ce s-au vazut studenti, au renuntat sa-si mai plateasca taxele. Anul acesta, cred ca ne vom apropia de cinci mii de eamatriculari, atat datorita unei evidente mai riguroase a taxelor, cat si unor conditii mai restrictive de promovare dintr-un an in altul", a declarat rectorul Oprea. Astfel, printr-o hotarare a Senatului Universitatii din 2002, din acest an universitar studentii pot trece dintr-un an in altul chiar daca nu au toate examenele promovate, insa numai daca acumuleaza, in cele doua semestre, minim 20 de credite din cele 60 posibile. Pentru a fi considerati promovati, acestia trebuie sa acumuleze, pana la sfarsitul anului universitar urmator, minimum 40 de credite. Masura luata de Senat in 2002 vizeaza sa-i incurajeze pe studenti sa se prezinte la cel putin o parte dintre examenele dintr-o sesiune, limitand numarul celor care isi pastreaza statutul de student chiar si doi ani, fara a promova vreun examen. "Sunt foarte multi studenti neseriosi care prind la admitere un loc subventionat de la buget si, dupa aceea, uita sa mai vina pe la cursuri, in timp ce altii stau pe locuri cu taxa, desi isi iau cu brio toate examenele", a explicat rectorul universitatii. In situatia in care un studen