O poveste cu tarci. Anul trecut, in primavara, doua tarci si-au construit un cuib din vreascuri intr-un cires inalt din gradina. Isi plasasera casa aproape de varful copacului, acolo unde se ramifica mai multe crengi, ca sa aiba stabilitate. Spiritul lor ingineresc s-a dovedit a fi fara gres, fiindca...

O poveste cu tarci

Anul trecut, in primavara, doua tarci si-au construit un cuib din vreascuri intr-un cires inalt din gradina. Isi plasasera casa aproape de varful copacului, acolo unde se ramifica mai multe crengi, ca sa aiba stabilitate. Spiritul lor ingineresc s-a dovedit a fi fara gres, fiindca in ciuda vanturilor verii, ale toamnei, ale iernii si a zapezii abundente, "casuta" se afla la locul ei si anul acesta. Numai ca in juru-i nu se simte nici o miscare, nici o urma de pasare si, privind-o, inima mi se strange ca atunci cand vad o casa pustie.

Aproape fara sa vreau, de cate ori privirea imi aluneca intr-acolo, retraiesc scena terifianta ce s-a derulat sub ochii mei in urma cu un an.

Cele doua tarci elegante, imbracate in alb si negru, ma salutau vesele in fiecare dimineata, pe limba lor, chiar de pe grilajul de fier al scarilor. Auzindu-le, ieseam cu doua bucatele de paine pe care le aruncam dupa ele, zicand: "hiri bun, sarcuta/ de-i de bine,/ da la mine/ de-i de rau/ da la birau!", pentru ca tarca este considerata aducatoare de vesti bune, daca-i dai ceva sa manance. Zburau de obicei amandoua. Nu mi se parea ca lipsesc prea mult de acasa si nici ca se indeparteaza periculos, erau insa foarte imprudente, de vreme ce in cuib aveau deja oua. O cioara a apucat sa le vada si asta a fost destul pentru a se declansa o adevarata drama.

Intr-o zi, una din tarci statea in cuib, iar cealalta plecase dupa mancare. Poate ca incepuse clocitul. Cioara si-a pornit atacul asupra tarcii. Cu toate stradaniile ei de aparare, cu toate tipete