Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chirurgi de la Spitalul Municipal Roman, amendati pentru neglijenta in serviciu

Publicat in Adevarul, luni 7 iunie 2004 ·

Alti doi medici de la acelasi spital, anchetati de Parchet pentru ucidere din culpa Procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Roman au decis aplicarea unei amenzi administrative pentru neglijenta in serviciu medicilor Dragos Hartan si Mircea Coada, doi chirurgi foarte apreciati de la spitalul din localitate. Acestia au fost cercetati de Politia Judetului Neamt, iar ulterior de procurorii romascani, sub aspectul comiterii infractiunii de neglijenta in serviciu. Cei doi chirurgi s-au aflat in atentia anchetatorilor pentru ca au acordat si prelungit un concediu medical unui angajat al Statiei CFR Roman, pe nume Samsom Constantin Vasile, fara ca acesta sa fi fost consultat macar. Verificarile politistilor au scos la iveala faptul ca, in perioada in care a primit concediu medical, Samsom se afla la munca in strainatate. In baza actelor eliberate de cei doi medici chirurgi, el a incasat ilegal de la bugetul CFR peste 20 milioane lei, in timp ce, in paralel, muncea in strainatate si nu suferea de vreo boala. Cercetarile efectuate de procurori s-au finalizat prin aplicarea unor amenzi administrative, acestia urmand sa plateasca fiecare suma de 5 milioane lei. In timp ce se finaliza cazul celor doi chirurgi, alti doi medici romascani, Laura Arvatescu si Dorel Romanescu, au fost reclamati la Parchetul de pe langa judecatorie de o familie care ii acuza de comiterea infractiunii de ucidere din culpa. Este vorba de faptul ca Manuela Tapu s-a internat pentru mentinerea sarcinii, fatul a murit a doua zi dupa internare, iar tinerei mame i-a fost aplicat un tratament pentru expulzarea naturala a fatului. Dupa avortul provocat pentru a salva viata mamei, au aparut complicatii. Femeia a intrat in coma profunda, situatie in care medicii din Roman au decis sa o trimita la o clinica din Iasi. Din pacate, medicii ieseni nu au reusit sa-i salveze viata. In urma reclamatiei depuse d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate anunţă că îşi face partid politic şi vrea să fie prim-ministru „pentru a restabili măreţia britanică”. Mediul online remarcă o greşeală stânjenitoare

News.ro acum 27 minute
Controversatul influencer britanico-american Andrew Tate, care, alături de fratele său Tristan Tate, a fost acuzat în România de viol, trafic de persoane şi constituirea unui grup infracţional organizat, a anunţat, luni, prin intermediul avocaţilor

Trump a fost validat în funcția de președinte al SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Donald Trump a fost validat ca președinte al SUA, iar JD Vance a fost validat pentru funcția de vicepreședinte, în cadrul unei ceremonii prezidate de Kamala Harris Donald Trump a fost validat în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii d

Cine sunt favoriţii pentru a-l înlocui pe Justin Trudeau

Mediafax acum 5 ore
Printre aceştia se numără Chrystia Freeland, fostul ministru al finanţelor, care a renunţat recent la funcţie din cauza divergenţelor cu Trudeau. Freeland conduce în sondaje pentru a deveni lider al liberalilor, scrie Sky News. Un alt nume este cel

Canada ar trebui să „fuzioneze” cu SUA, spune Trump după anunţul demisiei lui Trudeau

HotNews acum 2 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a afirmat luni, într-un mesaj pe reţeaua sa socială după anunţul demisiei prim-ministrului canadian Justin Trudeau, că este în interesul Canadei să devină „al 51-lea stat” al Statelor Unite. „În cazul în care

Crin Antonescu, despre Călin Georgescu: Discursul lui aminteşte de retorica lui Hitler din anii '30

Mediafax acum 3 ore
„Atrag atenţia celor care n-au luat în serios discursurile domnului Georgescu să urmărească arhivele YouTube cu discursurile lui Hitler dinainte şi după 1933. O să găsească similitudini înfiorătoare”, a spus Antonescu. Fostul lider liberal, desemnat

UPDATE - Maşină lovită de tren în judeţul Mureş / Cinci victime, dintre care una în stare gravă / Trenul nu avea pasageri

News.ro acum 2 ore
O maşină a fost lovită, luni seară, de tren în judeţul Maramureş, cinci persoane fiind rănite. Una dintre ele a fost încarceratăâ, fiind în stare gravă. UPDATE: ”Victima a fost extrasă din autoturism, prezentând răni grave (cod roşu) şi a fost prelu

Carambol cu 5 maşini pe A3, în Prahova. 15 persoane, dintre care 4 minori, au fost implicate în accident

Ziare.com acum 6 ore
Carambol cu cinci maşini luni seară, 6 ianuarie, pe A3, în judeţul Prahova. Au fost implicate 15 persoane, patru fiind evaluate medical la faţa locului. Circulaţia rutieră este oprită pe ambele benzi ale sensului de mers către Bucureşti. ”Accident r

Sfântul Ioan Botezătorul Idei de mesaje și urări pentru cei care își sărbătoresc onomastica

Ziua Constanta acum 7 ore
Mesaje de Sfantul Ioan Botezătorul 2025 Sfântul Ioan Botezătorul, cunoscut și ca "Înaintemergătorul Domnului", este sărbătorit în fiecare an pe data de 7 ianuarie. Cu ocazia acestei sărbători religioase importante, oamenii își exprimă credința și de

Crin Antonescu: „Este evident că am încredere în Marcel Ciolacu"

Mediafax acum 2 ore
„În instituţia PSD şi în conducătorul ei actual, Marcel Ciolacu, este evident că am încredere. La propunerea lor şi a lui, în primul rând, ca prim-ministru şi preşedinte al celui mai mare partid din această coaliţie, eu am răspuns da. Cum ar fi fost

Rectorul SNSPA, tranșant la adresa lui Nicușor Dan: „Este iresponsabil. Călin Georgescu NU are peste 40% în sondaje”

Adevarul acum 5 ore
Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) critică declarațiile primarului Capitalei, Nicușor Dan, care luni, 6 ianuarie, a afirmat că independentul Călin Georgescu are peste 40% intenţie de vot.

Vremea

București
acum

mar.

3°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

2°/11°
mie.

7°/16°
joi

7°/13°
vin.

6°/14°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/9°
mie.

6°/9°
joi

4°/11°
vin.

6°/10°
Timisoara
acum

mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°