Ion STRATAN
Tara disparuta (poeme)
Editura Orfeu XXI, Colectia „Noul Orfeu“, Bucuresti, 2003, 126 p.
Cu Tara disparuta a lui Ion Stratan asistam (inca o data!) la invierea si epuizarea poeziei metafizice si metaforice. Neputinta cuvintului de a exprima si de a se exprima pare a fi o supratema de care poezia nu poate scapa chiar daca trecuta prin subteranele desuetudinii (sau tocmai din aceasta cauza). Desi apeleaza la stridentele colorate ale cuvintelor, poetul (avind la activ cite unul sau chiar mai multe volume publicate pe an) aspira la perfectiunea tacerii si a increatului; desi percepe si simte abundent, accede la imperceptibil si intangibil; desi este ironic, sarcastic sau fantasmatic, fondul sau este tragic si tonul sau este grav. Dezvaluirea misterului nevazutului, neauzitului si al altor ne-uri continua sa tenteze demersul poetului pina la limita caderii in ermetism. Ion Stratan vrea sa-si „deschida“ metafora spre neo-suprarealism, insa rezultatul sfortarilor este o criptare in retorica.
Epuizind tematicile apei, luminii si mortii in volumele anterioare, autorul doreste de data aceasta sa abordeze tema… metaforei. Doar in aparenta tema volumului de fata este cea a unui spatiu exterior exotic, survolat de un spirit vizionar (Roma cea primordiala si materna).
Astfel, religiozitatea culta (de tipul „catehismul lui a fi si, poate, a nu fi“ – p. 10), calatoria (echivalata adesea cu starea pe loc) intr-o spatialitate imaginata, voiaj avind finalitatea initierii in „disparitie“ si in starea de post-disparitie, nasterea si trecerea (care isi contin, ambele, apocalipsa) sau, altfel spus, cosmogonia si erodarea temporala, toate acestea constituie structura si viziunea primelor poeme (de genul Mamma Roma; Pisicile Romei; Roma, caput mundi). Totusi, in adincime, miza poeziei pare a fi alta: surprinderea stadiului metaf
