Principalele calităţi ale biografiei realizate de Florentin Popescu rezultă din talentul de reporter şi din onestitatea documentaristului. Exegetul se află "pe urmele lui V. Voiculescu", ca în prima carte pe care i-o consacrase, şi îl urmează turistic când cu o fidelitate justificată şi profitabilă, când cu o insistenţă exagerată şi inutilă. Primele trei capitole - Copilăria şi adolescenţa, Tinereţea, Trudă şi glorie - adică jumătate din carte, adoptă acest stil reportericesc, cu pagini descriptive şi virtuţi de contextualizare. Aflăm numeroase detalii despre părinţii viitorului poet, casa părintească şi atmosfera copilăriei în Pârscov, un sat pe Valea Buzăului (p. 7-26), despre oraşul Buzău şi "desprinderea tragică de sat" pentru continuarea studiilor (p. 26-36), despre Bucureştiul în anii 1897-1901, când adolescentul urmează cursurile Liceului "Gheorghe Lazăr" (p. 36-44), iar apoi tânărul Voiculescu optează pentru Facultatea de Medicină, frecventată în anii 1903-1909, deşi era mai tentat de Facultatea de Litere şi Filosofie (p. 45-51). Se detaşează câteva episoade biografice mai pline de consecinţe decât altele: colegialitatea liceală la Buzău şi prietenia literară cu G. Ciprian şi Urmuz, componenţi ai societăţii literare "Capul de răţoi" (p. 43); călătoria la Veneţia în 1907 (p. 51-58); romanul sentimental cu Maria Mitescu, cunoscută în 1908 la Pârscov şi cu care medicinistul se va căsători în 1910 (p. 58-66); peregrinările profesionale ale tânărului medic prin sate din Gorj, Buzău, Ilfov, Dâmboviţa, până ce, în 1915-1916, se statorniceşte pentru scurt timp la Buftea, unde s-a apropiat de casa familiei regale şi s-a împrietenit cu prinţesa Nadejda Ştirbey (p. 66-75); mobilizarea, în 1917-1918, ca medic militar la Bârlad, unde îl cunoaşte pe Al. Vlahuţă, aflat în refugiu (p. 75-91). V. Voiculescu se stabileşte definitiv la Bucureşti începând cu toamna lui 1919