Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Educatiei si Cercetarii, din nou la Constanta

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 9 iunie 2004 ·

Reprezentantul MEC va lua parte la inaugurarea a doua scoli Intalnirea inspectorilor scolari generali din intreaga tara se va desfasura in perioada 10-12 iunie la hotel "President" din Mangalia. Potrivit declaratiilor purtatorului de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean, Liliana Timofte, tematica abordata va viza, pe de o parte, examenele nationale si, pe de alta parte, programul guvernamental de reabilitare a scolilor. In alta ordine de idei, aceasta a mai declarat ca judetul nostru va primi in aceasta perioada si vizita ministrului Educatiei si Cercetarii, Alexandru Athanasiu. In acest sens, au fost fixate deja obiectivele pe care ministrul le va vizita, dar si intalnirile pe care acesta le va avea pe parcursul celor trei zile. Astfel, in prima zi Athanasiu va vizita Grupul Scolar Energetic Cernavoda, dupa care va lua parte la inaugurarea scolii cu clasele I-VIII din Poarta Alba, unitate care a fost reabilitata printr-un program initiat de catre Guvernul Romaniei, apoi se va intalni cu studentii si cadrele didactice de la Universitatea "Ovidius" si va mai vizita in cursul zilei de vineri, 11 iunie, Colegiul National Pedagogic "Constantin Bratescu". De asemenea, ministrul se va intalni si cu elevii si profesorii de la Liceul Teoretic "Callatis" din Mangalia si va participa la inaugurarea scolii "General Scarisoreanu". Timofte a mai precizat ca judetul nostru se va bucura pentru o perioada de zece zile si de vizita directorului general din cadrul MEC, Constantin Traistaru, care va urmari modul in care decurg pregatirile pentru desfasurarea examenelor. Referitor la acest lucru, Timofte a adaugat ca tematica fixata de Directia Generala pentru Invatamant Preuniversitar din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii vizeaza scolile care au fost fixate ca centre de examen pentru testele nationale, dar si pentru bacalaureat. Comentarii (0) Scrie comentariu (va r

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 32 minute
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 2 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 5 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Artişti atacaţi cu pietre într-un cartier mărginaş din Ploieşti, după un spectacol de sărbători / Mesajul primarului

HotNews acum o ora
Artiştii instituţiilor de cultură din Ploieşti au fost atacaţi cu pietre, miercuri seară, după un spectacol de sărbători susţinut în cartierul Mimiu, situat la marginea oraşului, a anunţat primarul Mihai Poliţeanu. „Colegii noştri de la teatru, de l

Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, revocat din funcție. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru

Ziua Constanta acum 3 ore
Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, a fost revocat, în această seară, de la conducerea instituției. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru. Din informațiile noastre, Dumitrache se află într-o delegație în calitate de șef al instituției în Lon

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 6 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 8 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Cum l-a cunoscut Elena Lasconi pe Călin Georgescu: Mi s-a părut dubios

Adevarul acum 2 ore
Elena Lasconi, candidată în turul II la alegerile prezidențiale, a susținut că desecretizarea informațiilor privind campania lui Călin Georgescu ar fi putut fi făcută mai devreme. "Nu ne jucăm cu acest război hibrid”, a afirmat candidata.

Vremea

București
acum

joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
dum.

5°/12°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
dum.

3°/4°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°