Vive la différence!, se putea citi pe un panou uriaş, plasat pe Croazetă.

Trebuie să recunoaştem că sună bine acest "Vive la différence!", sub genericul căruia s-a plasat Cannes-ul 2004; motto-ul avea în vedere, desigur, tot ce presupune faţa benefică a "diferenţei", adică dreptul fiecăruia de a fi altfel, dar mai ales diversitatea programatică a selecţiei. "Trăiască diferenţa!" e însuşi spiritul festivalului, pe care Cannes-ul a ştiut să-l cultive şi să-l decline mai mult sau mai puţin explicit de-a lungul vremii.

Ironia sorţii, tocmai ultima ediţie - ediţia Diferenţei clamate retoric - a scos în evidenţă şi faţa urîtă a "diferenţei": 2004 a intrat în istorie ca ediţia ameninţată de intermitenţii umiliţi şi obidiţi, agitîndu-se pentru nişte chichiţe legate de ajutorul de şomaj - o vînzoleală care friza grotescul în contextul colosului luxos care e Cannes-ul festivalier, cu starurile lui planetare şi cu cifrele lui de afaceri astronomice. Sigur, "diferenţa" există, de cînd lumea, dar la Cannes ea e, parcă, mai vizibilă şi mai spectaculoasă decît oriunde. Aşadar, sub semnul diferenţei, a mai trecut un Cannes, şi-a mai trecut un an. De fiecare dată, festivalul e copleşit de un indice de aşteptare împovărător: toată lumea vrea să descopere, în selecţia Cannes-ului, noutăţile cele mai valoroase din producţia mondială şi ceea ce se cheamă "tendinţele cinematografului modern". Practic, competiţia e inevitabil dezamăgitoare, într-un anumit sens; şi în 2004 s-a întîmplat la fel: te întrebi, văzînd cele 19 filme, alese din 1300, cum trebuie să fi arătat celelalte, dacă spuma arată aşa… Cît despre "tendinţe", e de remarcat că vitalitatea "tehnico-industrială" a cinematografului de azi nu e dublată, nici pe departe, de o înnoire profundă de limbaj. Cineaştii de anvergură, marii autori, cei ale căror filme să le poţi recunoaşte şi fără semnătură,