Problema generaţiilor
Iniţiativa revistei noastre de a repune în discuţie problema relaţiilor dintre generaţiile literare, dacă există azi între ele un conflict etc., nu a rămas fără ecouri. Au fost ecouri până şi la televiziune, cu toate că atâtea alte probleme, cu mult mai presante, bineînţeles, asaltează această instituţie. Dintre publicaţii, Adev|rul literar Şi artistic a reacţionat prin delegare, dacă putem vorbi astfel, prin delegare însă foarte inspirat, publicând pe spaţiul editorialului, în numărul din 11 mai, un text mai vechi al lui Lucian Raicu, de fapt o "scenă din romanul literaturii". Sună actual consideraţiile din 1985 ale criticului, sărbătorit în acelaşi număr al Adevărului literar şi artistic la împlinirea celor 70 de ani. Poate că îi vor pune puţin pe gânduri, aceste reflecţii ale lui Raicu, pe cei care îndeamnă (asmut?) necontenit la "luptă", pe cei care socotesc că fără "luptă" între generaţii viaţa literară nu e normală. Iată ce scria L. Raicu despre lupta generaţiilor acum două decenii, deci nu la senectute ci la o vârstă pe care destui scriitori contemporani încă şi-o trec în contul tinereţii:
"Ne place să vorbim de generaţii şi, ca de o condiţie sănătoasă a vieţii literare, de Ťluptať dintre ele. Lupta aceasta - şi lupta mai în general - nu prea are de-a face cu adevărata literatură, cu scriitorii adevăraţi, care nu au timp să lupte, nici pentru a-şi impune meritele, altfel decât prin slabele mijloace ale operelor.
Îl vedeţi, spre a lua un mic exemplu, pe Anton Pavlovici Cehov, Ťluptândť de zor cu bătrânii (Tolstoi, Dostoievski etc.) în mijlocul sau în fruntea nerăbdătoarei Ťgeneraţiiť din care făcea, totuşi, parte? Sau pe Eminescu agitându-se în fruntea unui grup de tinere talente ale epocii sale, plictisite de autoritatea Ťbătrânilorť? Mai curând dimpotrivă; cel puţin aşa se înţelege citind Ep