Nu mă hotărăsc deloc ce fel de rai e Raiul găinilor. Cu siguranţă unul fictiv, trăind, ca orice construcţie literară, din fine tehnici scriitoriceşti, studiate cu amănuntul. Cu siguranţă unul real, atent, fidel fotografiat. Te simţi în el prizonier şi pasager. Sau pur şi simplu te simţi firesc - dar asta se întîmplă pentru că eşti, măcar un pic, personaj al lui. E o parte din raiul tranziţiei de acum.

Dintre toate cărţile pe care le-am citit în ultima vreme, aceasta are titlul cel mai expresiv: Raiul găinilor. Urmează subtitlul, întrucîtva lămuritor - fals roman de zvonuri şi mistere. Autorul, Dan Lungu, nu e la prima carte bine scrisă, însă Raiul găinilor e primul lui text de dimensiuni mai mari, primul text care-i permite să construiască o lume coerentă, să-i dea o identitate, să alcătuiască, din frînturi de poveşti şi din gesturi mărunte, o lume reală şi o lume fictivă în acelaşi timp.

Pe o stradă de periferie, dintr-un oraş fără nume, nu prea mare, probabil moldovenesc, se întîmplă şi nu se întîmplă nimic. Un drum asfaltat doar pînă la jumătate îl împinge pe cititor într-un univers de moloz şi case scăpate de ameninţarea demolării în anii sistematizării, cu ştir, urzici şi găini, cîini fără stăpîn, cu straturi de ceapă, cu o casă mare construită în anii din urmă - a Colonelului -, cu o bodegă, "Tractorul şifonat", locul de întîlnire al bărbaţilor. E o stradă cu ferestre şi porţi multe, din spatele cărora îi poţi privi, aproape neobservat, dar mereu bănuit, pe cei de afară. Decorul bine compus, firesc şi comun, al unui rai domestic contemporan, de lume mică, dar nu închisă, cu ritm şi istorie proprie, izolată la marginea unei lumi mai mari, din care-i sosesc neîncetat legendele. Personajele? Mai toţi foşti oameni ai muncii la uzinele statului şi familiile lor, oameni conturaţi din cîteva gesturi şi replici îngroşate, păpuşi ale unu