In mod normal, Gigi Becali ar trebui sa-si ceara scuze de la populatia Romaniei pentru ca a tocat la nervi cit un sfert de razboi balcanic. Gigi Becali, zadarit de unii care ascundeau sub spiritul lor ludic o viclenie demna de itele politicii, s-a aruncat in lupta ca un inconstient.
A inchiriat partide, analisti, profesori universitari, a facut rost si de un blazon politic (e drept, cam pricajit) si a incercat sa traiasca si el zborul avintat spre culmile puterii. Pentru ca e credincios, pentru ca a pus mina pe mult pamint (nu discutam acum caile prin care), Gigi Becali a crezut ca noua sa aventura se aseamana intrucitva cu cea din fotbal.
Transferi citeva nume, faci citeva declaratii, mai vorbesti cu federatia si cu un arbitru si te descurci. Gigi Becali, in visele sale lustruite, lipsite de orice indoiala, a vazut Steaua in fruntea campionatului romanesc si cistigatoare in Champions League.
Si partidul intrind navalnic in scena, si tot navalnic patrunzind in parlament, urmind ca el, norocosul, alesul, inteligentul, smecherul, descurcaretul, inspiratul, visatorul sa conduca dimineata echipa si seara partidul.
Multi dintre noi am avut tot felul de vise frumoase. Inscriem spectaculos in minutul 90 al unei partide ce readuce bucuria celor dragi noua. Satului, orasului sau tarii. Numai ca, dupa a doua intilnire cu mingea,
ne-am intors la ale noastre. La sapat santuri, la lipit sau lustruit mobila, la montat aparatura, la prasit porumb. Care la ce ne pricepem, lasind golurile spectaculoase pe seama celor iuti de picior. Or, Gigi Becali, pentru ca “a pus-o” cu terenurile din Pipera, a crezut ca o pune si cu Steaua, si cu Partidul Noua Generatie Gigi.
Aparitiile televizate, mai bogate in strimbaturi decit in cuvinte, in loc sa-l dumireasca si sa-l racoreasca pe cunoscutul personaj, abia ca l-au infierbintat. Gigi
