Un agent de circulatie bucurestean este cercetat de procurori pentru ucidere din culpa, dupa ce, miercuri seara, a accidentat mortal un motociclist. Evenimentul a avut loc pe strada Gheorghe Titeica, Un agent de circulatie bucurestean este cercetat de procurori pentru ucidere din culpa, dupa ce, miercuri seara, a accidentat mortal un motociclist. Evenimentul a avut loc pe strada Gheorghe Titeica, din sectorul 2, artera care leaga Bulevardul Barbu Vacarescu de Bulevardul Lacul Tei. In jurul orei 19,15, agentul-sef adjunct Bahrim Eugen, 36 ani, din cadrul Brigazii de Politie Rutiera a Capitalei, se afla la volanul masinii sale, Ranault 11, cu numarul B-67-DEM. Politistul se afla in timpul liber si se pregatea sa parcheze autoturismul in apropierea casei sale de pe strada Titeica. In acel moment, agentul nu s-a asigurat la efectuarea manevrelor de parcare, un motociclist care circula pe directia Lacul Tei - Barbu Vacarescu intrand in plina viteza in autoturism. In urma impactului, victima, Alexandru Florin, 25 ani, a suferit multiple leziuni grave. Transportat la Spitalul de Urgenta Floreasca, el nu a supravietuit accidentului, medicii constatand decesul acestuia. Intre timp, in zona au sosit agenti de circulatie, in frunte cu insusi seful BPR, comisarul-sef Dumitru Jianu, dar si prieteni ai victimei, motociclisti cu care Alexandru urma sa se intalneasca in acea seara. Politistul este cercetat acum pentru ucidere din culpa. El il cunostea pe Alexandru, cei doi fiind chiar vecini.