- Politic - nr. 114 / 11 Iunie, 2004 In nu putine localitati din tara, la 20 iunie, se va desfasura un al doilea tur de scrutin pentru desemnarea primarilor din localitatile respective. Daca bataliile in plan local, in comune, au rezonanta pe un perimetru mai restrans, accederea la fotoliile de primar in 5 sectoare din 6 ale Bucurestiului, alegerea primarilor la Bacau, unde baronul local PSD-ist Dumitru Sechelariu se va confrunta cu un cvasinecunoscut reprezentant al PUR, dar, mai ales, confruntarea dintre Ioan Rus si Emil Boc, la Cluj, polarizeaza atentia, nu numai a alegatorilor, formatiunilor politice pe care le reprezinta, ci si a analistilor politici. De fapt, miza de la Cluj nu are doar o conotatie politica, ci si una ideologica, de identitate si validare a valorilor democratiei reale. Dupa "epoca" Funar, care, fara discutie, isi are meritele ei, asemeni destule pete negre, clujenii vor trebui sa aleaga nu atat intre doi oameni, ambii, fara discutie, valorosi si care se bucura de stima si aprecieri din partea concitadinilor lor, cat intre doua directii de dezvoltare ulterioara a orasului, intre doua doctrine care ii vor marca profund pe electori. In primul rand, domnul Rus, desi este sustinut de forte aflate la putere si a primit voturile etnicilor maghiari din localitate, va avea ocazia sa constate daca persoana sa, programul si partidul sau pot depasi tendintele tot mai liberale ale romanilor, dornici mai mult ca oricand, sa se racordeze la valorile europene, culmea, un oras profund european. La Bacau, intrarea in turul al doilea al celui mai bogat om de pe aceste meleaguri, membru marcant al PSD, a fost receptata ca o infrangere, stiut fiind faptul ca, in general, Moldova este puternic influentata de doctrine populiste. Berea si carnatul nu mai au trecere, nu pentru ca ar fi de prisos romanilor, cat mai ales pentru ca acestia din urma s-au desteptat, dand