O febra nebuna stapineste Romania. E febra imobiliarelor. Toata lumea cumpara pe rupte. Tot romanul are un proces de retrocedare. Daca recuperez, dau lovitura! Propozitia asta o auzi de citeva ori pe zi, in tot felul de imprejurari si in mai toate locurile din tara. Se cumpara in prostie, se revinde peste noapte.

Si asa mai departe, pina cind un petic de pamint ajunge sa faca mai multe ture intr-un singur an. Exista deja o mafie a terenurilor. Specialisti in reamplasari pe un nou amenajament, reconstituiri de proprietate intr-o noua localitate, revendicatori de profesie, vinzatori de acte false, vinzatori de arbori genealogici, ce vrei si ce nu vrei.

La periferie se construieste cu o isterie comparabila doar cu alte tari din Est, unde milioane de oameni sint obligati sa descalece din blocurile comuniste pentru a se aseza in vile si apartamente civilizate. E ca un fel de obsedanta emigrare din fagurii de beton ridicati de totalitarism. Pretul terenurilor urca vertiginos.

De anul trecut a inceput sa circule povestea cu marile lovituri imobiliare care se vor da o data cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Exista o lume ce invirte constructiile, terenurile si spatiile de inchiriat, gata sa plateasca aparitia unor articole din care populatia sa afle ca preturile sint intr-o continua crestere.

Ce face romanul? Disperat, zice, gata, nu are rost sa mai astept! O sa creasca mereu. Mai bine cumpar acum! Si da sume nebune pe metrul patrat de pamint agricol, de mlastina, de tapsan. Pe neasteptate, marginea Bucurestilor a ajuns sa fie mai scumpa decit marginea Parisului. Din reconstituiri fantomatice apar terenuri de vinzare. Invirtite de trei-patru ori, ele dau nastere la cartiere.

Cartierele n-au nici cap si nici coada. Nici apa, nici canalizare, nici gaz. Au doar niste stradute strimte, ca niste jgheaburi de beton, ca