Oricat de bine fixat ar fi politicianul roman in malul afacerilor, oricat de satisfacut de puterea pe care se straduieste sa n-o mai lase din mana, oricat de concentrat sa nu se descopere ritmul in care i-a crescut averea in ultimii patru ani de mandat, de undeva tot se iteste "ambitia culturala".
Sa fie si el vazut, pozat, filmat langa artistii poporului, sa vibreze aplaudand un spectacol, chiar daca nu intelege nimic din el, sa admire o expozitie si sa arunce, generos, cu dolarii, pentru a achizitiona tablouri pe care, in sinea lui, nu da doi bani.
Situatie veche de cand lumea, de altfel, numai ca la noi ea are urmari de un ridicol exemplar, perpetuand modelele inghetate in deceniile comuniste. Ca si atunci, insi perfect paraleli cu arta, functionari fara umbra, a caror existenta in lume e motivata exclusiv prin cifre, se trezesc sa "sprijine", vezi Doamne, valorile romanesti, dupa ce ele au fost recunoscute peste granite.
Ieri, tinerii cineasti care au obtinut cele mai prestigioase distinctii din lumea filmului - Ursul de aur la Berlin si Palme d'Or la Cannes - dar si alte premii importante, conturand cel mai fast moment din istoria cinematografiei romane, au fost premiati de catre Consiliul National al Cinematografiei, care pana acum le-a acordat cu chiu cu vai credit financiar pentru a-si face filmele.
Ce rost mai are o asemenea "confirmare" locala a unor reusite mai presus de orice indoiala, cand reactia fireasca ar fi punerea la dispozitia acestor oameni, care au demonstrat deja ce pot, a resurselor risipite ani de zile pentru a finanta filmele unei generatii ce a strans frustrari artistice decenii intregi.
Nici un semn de sanatate in aceasta ridicola iesire la rampa, marcata de un festivism a la Cantarea Romaniei.
Aveau nevoie Cristi Puiu, Catalin Mitulescu, Constantin Popescu, Corneliu Po
