A trecut un an de la ultimul nostru interviu. Daca nu ma insel, tocmai v-ati intors dintr-o mica vacanta.
Da, intr-adevar, nimic nu va scapa. Am plecat 15 zile in Vietnam. in afara peisajelor absolut minunate, ceea ce-mi place in acea zona e agitatia permanenta, o viata de-a dreptul electrica: ca sa-si reia ocupatiile, lumea traverseaza orasul pe bicicleta sau pe motocicleta de la 6 dimineata. Nimic nu e foarte ordonat si asta e placut.
Exista deja capitalism in Vietnam? Ma refer la genul de capitalism din China.
Seamana putin. E mult mai putin dezvoltat decat in China. Nu cunosc China, dar se vorbeste mult despre distrugerea cartierelor vechi din Pekin, in locul carora se ridica turnuri moderne, foarte inalte. Nu e cazul la Hanoi, oras care si-a pastrat tot farmecul caselor in stil vietnamez sau colonial. Nu exista inca zgarie-nori. Ramane un oras uman, cu multe parcuri mari, cu lacuri si acest du-te-vino neincetat de biciclete si motociclete. Pentru ca sunt putine masini.
Protejarea diversitatii culturale
Acum ne putem apropia de noi, trecand prin Europa Centrala, care este acum tinta activitatii dvs. imi puteti spune ce faceti acum, care va sunt prioritatile?
intrebarea e foarte larga. Cand m-am intors in Franta, am venit la Ministerul Culturii si Comunicarii ca sa lucrez la Departamentul de Afaceri Internationale si sa ma ocup de cooperarea culturala cu Europa Centrala si Orientala. Zona are o definitie foarte larga, include Balcanii, Rusia si noile state aparute dupa caderea Uniunii Sovietice. Acest lucru imi permite sa lucrez in continuare cu Romania. Departamentul de Afaceri Internationale din Ministerul Culturii are trei mari obiective. Primul este protejarea diversitatii culturale in Europa si in lume: nu e vorba despre apararea culturii franceze impotriva celorlalte, impotriva Statelor Unite, ci despre a afirma ca i