Ioan Rus a demisionat. Nu din cauza vreunui scandal, sau pentru a schimba un post cu altul, ci din dragoste pentru un oras. Cel putin asa spune in scrisoarea care a insotit hartia oficiala de divort.
"Cluj-Napoca, un oras izolat, ratacit intr-o tranzitie fara capat", "Nu puteam ramane pasiv la acest regres al orasului meu", "Fiind clujean, simteam nevoia de a ma pune direct in slujba cetatenilor urbei mele", sunt frazele prin care Rus isi justifica plecarea de la Palatul Victoria.
"Sunt fericit ca mi-ati acordat sansa de a contribui, cu ceea ce modesta mea persoana are, la recladirea sperantei romanilor si la profilarea certitudinilor lor de azi si de maine", se mai spune in misiva fostului ministru de Interne, al carei stil este in evidenta contradictie cu firea sa pragmatica.
Cu tot aerul ei patetic, usor demodat, scrisoarea lui Rus este primul gest de onestitate politica din ultimul deceniu, un fel de tratament pentru sindromul Ciorbea primar-premier. Efectul ar fi fost maxim daca gestul demisiei era la inceputul campaniei, nu la finalul ei, daca era facut de ambii ministri candidati in 6 iunie.
Doar asa PSD putea sa risipeasca orice suspiciune de contaminare cu virusul Ciorbea. Pentru PSD, Clujul a ramas singura victorie pe care si-o mai poate aseza in vitrina cu trofee electorale. Ca niciodata, calculele de la centru n-au mai corespuns cu ceea ce s-a intamplat in teritoriu.
Dupa ce n-a vazut Bucurestiul din cauza panourilor cu propriii candidati si si-a construit o realitate politica paralela, PSD a mai avut de acceptat o infrangere neasteptata, la Bacau. Apoi a incercat din rasputeri sa intoarca rezultatul votului in favoarea sa, impreuna cu alte formatiuni, la masa negocierilor, peste semnalul politic al electoratului. Nici asta n-a fost mai mult decat un vis.
De unde, in noaptea alegerilor
