Bobita. Se apropia 1 iunie 2003 si, ca orice bunici ce-si iubesc nespus nepotii, tot chibzuiam cu ce cadouri sa ne prezentam. Cu Octavian, care se apropia de doi ani, a fost simplu: un trenulet si alte cateva jucarii pentru varsta lui. Dar Anei, care depasise deja trei ani si jumatate, "studenta anul...
Bobita
Se apropia 1 iunie 2003 si, ca orice bunici ce-si iubesc nespus nepotii, tot chibzuiam cu ce cadouri sa ne prezentam. Cu Octavian, care se apropia de doi ani, a fost simplu: un trenulet si alte cateva jucarii pentru varsta lui. Dar Anei, care depasise deja trei ani si jumatate, "studenta anul I la camin", frumoasa si isteata foc, care ne incalzeste sufletul cu dragostea si ciripitul ei zglobiu, simteam ca trebuie sa-i fac un cadou mai deosebit. Dar ce? Si, "Evrica", am gasit! In secret, cu o saptamana inainte, m-am dus in piata centrala. Acolo, pasari de tot felul. Intre ele si pui de rata, de patru-cinci ori mai scumpi ca cei de gaina. Cat pe ce sa renunt; "specula curata", mi-am zis eu. Si totusi, am cedat ispitei. In cosul unor tarani, sot si sotie, am gasit ce-mi trebuia: niste pui de rata in culori negru si galben, cam 25-30 de bucati.
Puii, ca puii, isi vedeau de ale lor, ciugulind niste malai de pe fundul cosului. Cand iata ca unul din ei m-a zarit si a inceput sa piuie strident, sa-mi atraga atentia. Din partea opusa a cosului, intr-un efort deosebit, pasind, sarind peste capetele tovarasilor sai, a venit spre mine, ridicat in varful labutelor, batand din aripioarele sale in formare, parca rugandu-se sa-l iau cu mine, sa ma convinga de dragostea si devotamentul sau. Si, mai mult de "gura" lui, l-am luat. Imediat s-a ghemuit fericit in palma, privindu-ma parca recunoscator. Cum pana acasa trebuia sa merg cu autobuzul, am facut rost de o cutie de carton (mai mica), ca sa evit riscul de a-l scapa in autobuz, printre picioarele c
