Sotii Deca nu s-au pus de acord in ceea ce priveste bunurile pe care le detin * intre declaratiile de avere ale sotilor Ilie Deca, director general al Directiei Finantelor Publice Braila, si Geta Deca, referent in cadrul aceleasi institutii, exista inadvertente crase * desi sint functionari publici si sustin ca au salarii medii, sotii Deca detin 3 apartamente, 3 terenuri, au depozite in valuta si
in lei, insa n-au masina * abia luna trecuta, cei doi si-au reformulat declaratiile, asa incit toate mentiunile sa coincida, insa acestea nu au fost facute publice * sotii Deca au dobindit mai multe terenuri, intre care unul chiar de la institutia Finantelor, care intrase in proprietatea statului, desi fusese inchiriat, de catre ultimul proprietar, unei societati comerciale * un alt teren pe
care, acum, familia Deca isi inalta o vila a fost cumparat de la o societate comerciala, care, surprinzator, a obtinut inlesniri la plata datoriilor catre stat * Ilie Deca foloseste un autoturism pe care nu l-a mentionat in declaratia de avere, din simplul motiv ca este al societatii celor doi fii ai sai * de altfel, sotia unuia dintre baietii lui Deca lucreaza tot la Finante, iar celalalt fiu -
care va fi cununat, in iulie, de controversatul om de afaceri Mihai Danut - a lucrat si el la Finante, insa, acum, este asociat la doua firme, ca si fratele sau *.
.
Surprinzator, sotii Deca sint descoperiti taman in declaratiile de avere, publicate pe site-ul ministerului de resort al institutiei la care lucreaza Ilie Deca - director general al Directiei Finantelor Publice Braila, si Geta Deca - referent.
La fel de surprinzator este si modul prin care au intrat in posesia mai multor bunuri, intre care doua terenuri intravilane, un teren agricol si trei apartamente.
Desi declaratiile de avere ale celor doi nu sint pe acelasi calapod