Recenta hotarire de a se pastra in intregime si a se reaseza pe acelasi amplasament pentru care a fost conceput monumentul celor 13 generali de la Arad este o masura inteleapta, benefica si justa, ce vine in directa continuitate cu eforturile constante din ultimii ani facuti atit de catre statul roman, cit si de catre societatea civila romaneasca, de depasire a divergentelor si de inaintare hotarita pe linia reconcilierii istorice romano-maghiare, chezasie, in ultima instanta, a racordarii ambelor parti la standardele Uniunii Europene, inclusiv a integrarii noastre corecte, a Ungariei si a Romaniei, in Europa, garantia cea mai sigura si mai stabila a viitorului nostru comun in prosperitate, civilizatie, democratie si libertate.

Personal, pastrarea, restaurarea si reamplasarea pe locul original, in integralitatea sa, a monumentului de la Arad ne-a aparut drept singura optiune posibila inca de la inceputul redeschiderii problemei, in anii 1998-1999, cu ocazia aniversarii celor 150 de ani de la comuna Revolutie pasoptista (baza, pina astazi, a statelor noastre si radacina din care isi trag direct seva democratia si libertatea noastra de acum, regasite, tot impreuna, in acel annus mirabilis 1989, noul 1848).

In repetate rinduri, ne-am exprimat si public in acest sens. Este o chestiune de bun-simt, ce vine doar sa repare, tardiv, o regretabila greseala, comisa in 1925 de catre guvernul Ionel Bratianu si care – chiar daca mai de inteles, tinind cont de climatul vetero-nationalist al epocii – ar fi fost, si pe atunci, de evitat (statuia a fost scoasa si dusa intr-o cazarma in care a ramas „arestata“ pina de curind, desi, in anii comunisti, se pare ca erau tolerate, chiar acolo, in cazarma, ceremonii discrete de 6 octombrie, comemorarea executiei generalilor, la care participau „tovarasi buni“, alesi „pe sprinceana“, din RPR/RSR si RPU…). Preconizata repa