În 2000, la Editura Aius din Craiova, a apărut o carte mai puţin obişnuită, Cenzura în România. Schiţă istorică introductivă de Adrian Marino. O prioritate în domeniu.

"Cercetările de bibliotecă scot mereu la suprafaţă noi aspecte nevalorificate", precizează Adrian Marino. Dar sunt şi alte teritorii, din exteriorul bibliotecii, care pot aduna şi ele serii de fapte în această ordine. Bunăoară a existat o cenzură pe care totalitarismul comunist a aplicat-o imoral, cu necruţare, în cimitire, profanând înscrisurile tombale neconvenabile propagandistic, răstălmăcind astfel istoria. Au fost respinse de la tipar " ori s-a încercat trunchierea, "creşterea" lor " a unor cercetări insolite menite investigării şi exploatării istorice sistematice a epitafurilor de pe monumentele funerare. O cercetare de acest fel, impozantă, structurată în şase volume, a fost iniţiată cu două-trei decenii în urmă de Dumitru Vasi-Şoimoşanu ("un om de ştiinţă bizar", l-a botezat cândva Alex. Ştefănescu).

Dacă, se spune, asemenea lucrări lexicografice consacrate pietrelor funerare ar mai exista undeva în lume (în S.U.A., Marea Britanie, Franţa), în România o tentativă ştiinţifică precum aceasta se înfăţişa ca un eveniment de pionierat. Cercetătorul a explorat 220 de cimitire rurale şi urbane culegând mai bine de 4000 de inscripţii, din care 1200 cu caracter naţional-patriotic. Mapele, trecând pe sub ochii unor proeminenţi cărturari " istorici, filologi, epigrafişti, filosofi ş.a. " au produs consideraţii dintre cele mai favorabile. "Apreciez la superlativ iniţiativa lui Dumitru Vasi-Şoimoşanu şi îi urez o cât mai grabnică finalizare a muncii sale de însemnătate naţională", scria în epocă Şerban Cioculescu. "Această carte ce o am în faţă - era de părere Ioan Alexandru -, de o importanţă excepţională pentru cultura noastră istorică şi spirituală, încă nu a văzut lumina tipar