Cosmin Manolache este, alături de Ioana Baetica şi de Adrian Schiop, unul dintre debuturile Colecţiei "Ego-Proză" ale Poliromului. Tânăr muzeograf, coautor al volumelor Sărbători româneşti, Frânturi de versuri ţărăneşti, Arca lui Noe. De la neolitic la Coca-Cola (Ars Docendi, 2002) şi Anii '80 şi bucureştenii (Paideia, 2004), toate apărute sub egida Muzeului }ăranului Român, prozatorul mai urmează şi cursurile Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii al Universităţii din Bucureşti. Toate aceste date biografic-profesionale nu sunt chiar inutile. Vom vedea şi de ce.

Ce faţă cumplită am este un volum de proză scurtă, de fapt, cu câteva (puţine) excepţii, de proză foarte scurtă. Subiectele prozelor lui Cosmin Manolache sunt - ca şi la colegii lui de generaţie: Sorin Stoica, Dan Lungu, Florin Lăzărescu, Lucian Dan Teodorovici, pentru a lua doar numele consacrate - din sfera generoasă a banalului: scene de viaţă, momente de cotidian, situaţii stradale, fragmente de conversaţie, detalii de provincie. În general, acesta este trend-ul prozei tinere actuale. Numai că simţul de antropolog al autorului nu decupează/înregistrează imagini întâmplătoare. Toate nimicurile care fac subiectul prozelor chiar şi de numai două pagini ale lui Cosmin Manolache au devenit text doar datorită unui cât de umil sâmbure de neobişnuit, de semnificativ, prin urmare. Momentele şi schiţele tânărului prozator originar din Mizil nu sunt gratuite şi, dincolo de anodin, au un ce al lor, chiar dacă deseori acesta nu e surprins la prima vedere şi e dificil de formulat. Detaliul, doar aparent, lipsit de semnificaţie este principiul textual declanşator. Unui câine comunitar recent dispărut, vânzătorii ambulanţi din zonă îi fac pomană distribuind gratuit ziarul ProSport şi oferind trecătorilor cafea şi cireşe; câţiva tineri vor să numească o asociaţie Sacru şi Profan, apoi Fiinţă şi Timp