Spre a adăuga entuziast: "Cine doreşte să înveţe ce înseamnă compoziţia, strategie şi retorică într-un articol publicistic, cine vrea să deprindă arta polemicii de idei, regia şi logica unei campanii de presă, cine nu ştie ce înseamnă fervoarea şi densitatea ideatică într-un text gazetăresc să-l citească pe Goga". Propunerea insolită a exegetului e demnă de mare atenţie: "Abia atunci se va înţelege că personalitatea lui s-a manifestat plenitudinar nu în poezie, ci în presă şi la tribună". Oare la Arghezi proza prodigios metaforică şi uluitor novatoare prin sintaxă nu e cel puţin la fel de relevantă precum corpusul de versuri? Oare proza lui Vasile Alecsandri nu-i surclasează treptat poezia?Regretabilă e însă circumstanţa că în gazetăria postbelică a lui Octavian Goga se reflectă, într-o amplă proporţie, latura agresivă a naţionalismului său, xenofobia ce i-a distorsionat progresiv conştiinţa civică. Ardentul bard care şi-a înălţat la început vocea în favoarea drepturilor nerecunoscute ale românilor din Ardeal, nu mai e dispus, după 1916, a recunoaşte drepturi similare minorităţilor apărute în România întregită. E o decepţionantă contradicţie a militantismului care se bucura odinioară de o îndreptăţire nu doar etnică, ci şi generic democratică, umbra sinistră ce-i însoţeşte patriotismul. Suspiciunea împotriva oraşului, socotit "cuib al pierzaniilor", pe care conservatorul poet o împărtăşea cu doctrina sămănătoristă, se transformă într-o apucătură a "vînării" statistice a alogenilor: "Dintr-o statistică riguros exactă, proporţia dintre funcţionarii superiori români şi străini, la serviciile poştale din cîteva oraşe: în Bucovina: la Cernăuţi, români 24%, străini 76%; la Rădăuţi, români 30%, străini 70%; la Vişniţa, români 0%, străini 100%; la Gura-Humorului, români 28%, străini 72%. în Basarabia: la Tatar Bunar, români 0%, străini 100%; la Hotin, români 42%, străi