Moartea presedintelui american Ronald Reagan a dat jurnalistilor si analistilor politici ocazia de a discuta despre viziune, leadership si pragmatism in politica si in economie. Reagan a dovedit, de-a lungul a doua mandate, ca poseda toate cele trei calitati.
In materie de economie, viziunea sa a fost clara - crestere economica sustinuta - si a avut inteligenta de a transa fara prea mari probleme de constiinta situatiile care amenintau viziunea sa. La inceputul anilor ‘80, a pus capat unei greve a controlorilor de trafic intr-un mod lipsit de echivoc: salariatii au fost concediati.
A fost un pret mare, dar a transmis un semnal clar, in sensul ca nu poate permite ca interese ascunse sa-l abata de la indeplinirea misiunii asumate. Apoi, a contrariat lumea academica atunci cand a sustinut un model de crestere bazat pe interesele cetatenilor si ale intreprinzatorilor, model care nu pornea de la imaginea macroeconomica, ci de la situatia reala din microeconomie.
Asa cum un analist occidental amintea, Reagan privea economia "prin vitrina unui proprietar de magazin". Nu a lasat niciodata discutiile partizane cu oponentii politici sa-l abata de la principiile stabilite si intreaga sa concentrare a fost indreptata in directia politicii economice.
A fost, asa cum majoritatea comentatorilor au subliniat, un adevarat lider, care a avut o viziune clara in ceea ce priveste economia, politica externa si cea interna si nu s-a lasat abatut de la liniile mari care defineau viziunea sa. Cele cateva greseli pe care le-a facut au fost la fel de memorabile, dar a lasat Americii mostenire un model care supravietuieste si astazi.
Marii lideri, asadar, nu raman in istorie pentru mici reusite izolate, pentru disputele cu adversarii sau pentru compromisurile dictate de interese de moment. O lectie pe care deopotriva cei care au guvern
