- Social - nr. 119 / 18 Iunie, 2004 Miercuri seara, incepand de la ora 18, in Sala de oglinzi a Palatului Culturii din Targu-Mures, se va desfasura traditionala festivitate de inmanare a titlurilor de "Cetatean de onoare" si "Pro Urbe" unor persoane care s-au distins prin activitatea desfasurata in mai multe domenii (social, artistic, cultural). La festivitate sunt invitate inalte oficialitati ale orasului si judetului, dar si persoane care au primit deja titlurile amintite, in anii trecuti. Evenimentul ar putea avea si participare din partea reprezentantilor oraselor infratite cu "Orasul florilor" (din tari precum Ungaria, Republica Moldova, Marea Britanie s.a.), care au fost invitati la toate manifestarile din cadrul "Zilelor targumuresene", care debuteaza luni si se vor intinde pe durata unei saptamani. Pentru cei care nu stiu inca, precizam ca titlurile care fac obiectul festivitatii sunt acordate dupa o sedinta de Consiliu local, in care au fost alesi cei care urmeaza sa le primeasca, dintr-o lista care a cuprins propuneri ale Executivului, ale consilierilor si ale societatii civile. Astfel, s-a decis ca titlul de "Cetatean de onoare" sa fie acordat domnului Valeriu P. Vaida - etnolog, domnului Nistor Man - profesor, domnului Vasile Dobrescu - prof.univ dr., doamnei Kerekes Toth Erzsebeth - solista de muzica populara, domnului Fülop Denes si domnului Virag György, inginer, presedintele Consiliului Judetean Mures. Post-mortem, titlul va fi acordat celui care a fost Mircea Birau, fost consilier local. In acest an, "Pro Urbe" va ajunge in mainile urmatorilor: dr. Kathy Tedd (Marea Britanie), Hans Hoogeveen (Olanda), pentru implicarea in aducerea de ajutoare. Vor mai primi acelasi titlul Györffy Ilona (SUA) si Pomogats Bela (Ungaria), ambii nominalizati din partea UDMR. FLORENTIN DEAC - Social - nr. 119 / 18 Iunie, 2004 Miercuri seara, incepand de la ora 18,