Daca cineva ar fi tras cu ochiul, acum cateva seri, in sala de conferinte a Colegiului Noua Europa din strada Plantelor, fara sa stie despre ce era vorba, ar fi ramas, probabil, cu impresia ca asista Daca cineva ar fi tras cu ochiul, acum cateva seri, in sala de conferinte a Colegiului Noua Europa din strada Plantelor, fara sa stie despre ce era vorba, ar fi ramas, probabil, cu impresia ca asista la intalnirea unei secte misterioase. Un "guru" carismatic, cu o silueta de ascet, imbracat in alb, domina intreaga adunare, careia ii vorbea cu o liniste deplina despre Shakespeare. Daca era vorba despre vreo religie, atunci aceea era a teatrului, iar cel care dirija aceasta intalnire, deopotriva misterios si deschis, contemplat cu adoratie de majoritatea participantilor, se numeste Andrei Serban. Dupa o intalnire cu tinerii regizori din Balcani (Balkan Express), organizata la Sf. Gheorghe de Asociatia Ecumest, cu sprijinul Programului cultural elvetian in Romania, al Fundatiei Ratiu si al Programului Regional "Arta si cultura" al Institului pentru o societate deschisa din Budapesta si in parteneriat cu Centrul Cultural Acus si Festivalul Atelier din Sf. Gheorghe, cunoscutul regizor a poposit si la Bucuresti. Pentru ca, desi detesta cuvantul patriotism, il intereseaza ce se intampla cu teatrul romanesc.
- Carui fapt se datoreaza aceasta dinamica atractie-respingere ce poate fi sesizata in raporturile dvs. cu Romania? Are la baza o dorinta de a reveni, la un moment dat, aici, sau e determinata strict de intamplare?
- Trebuie sa incep cu inceputul. Cand am venit la Teatrul National in 1990, dupa ce fusesem persona non grata inainte, am avut naivitatea sa cred ca pot scoate acea institutie osificata, muribunda, din frigiderul in care era si sa o aduc inspre viata si lumina. Dupa trei ani mi-am dat seama ca nu pot si am plecat. Si-acum e confuza pentru unii motiv
