Ca orice roman care s-a pricopsit dupa caderea lui Ceausescu, Omul Nostru s-a crezut un fel de stapin. Fara sa-si dea seama, el a ajuns rapid la comportamentul dictatorului model din America Latina. Gras, aproape bortos, binevoitor cu toti prietenii de scoala, dar gata sa bata pe umar pe oricine i-ar fi iesit in cale, Omul Nostru a trecut repede de la aerul Sau banal la unul de intelept.
Trage tigari groase, si-a lasat barba, umbla cu paznici, are case de vacanta, primeste musafiri de la guvern sau din strainatate. Nici unul dintre cei de seama ai natiei nu poate poposi in urbea Sa fara sa-i calce pragul si sa guste din bunatatile si amabilitatile doamnei Sale. Pentru ca un amarit i-a pocit intortocheatul nume a fost urmarit de Omul Nostru ca un ciine turbat.
In cele din urma, nefericitul pocitor de nume a fost obligat sa-si ia talpasita.
Ca si Gigi Becali, Omul Nostru s-a socotit un mare norocos. S-a rugat la Dumnezeu, a plins noaptea in genunchi si s-a trezit cum din cer se pogoara norocul peste dinsul. Bani, interviuri, terenuri, pozitii importante, comitete si comitii, echipa orasului. Ca intr-o vraja, omul s-a trezit bogat si a imbratisat varianta cu norocul.
De buna seama ca localnicii erau invitati sa-si imagineze ca pe linga aceasta binefacere de natura misterioasa (daca nu chiar divina) se ascunde o incomensurabila cantitate de inteligenta. Ceea ce Lui i-a convenit, servindu-i ca perfecta acoperire pentru toate cele pe care avea sa le faca.
Cum a fost privit Omul Nostru de cetatenii amariti, lipsiti de noroc si de inteligenta? Pentru a va raspunde, trebuie sa va spunem mai pe indelete una dintre povestile imbogatirii Sale. Nu este vorba de un basm sau de o scorneala, venita de la un rauvoitor si spusa intr-un tren sau intr-o rata. Aceasta poveste a imbogatirii Omului Nostru sta asternuta in acte semnate chiar
