Preturile la tigari, alcool si carburanti vor creste semnificativ in aceasta vara. Cauza este majorarea accizelor la aceste produse, conform calendarului de negociere cu Uniunea Europeana.
DANIELA IVAN, ADRIAN IONESCU
1 iulie este data la care se va produce o noua crestere a accizelor, conform intelegerilor cu Uniunea Europeana, spun reprezentantii Finantelor. Producatorii asteapta cu sufletul la gura sa vada documentul de la Finante, in speranta ca majorarile vor fi un pic mai mici decat cele din graficul negociat cu UE.
GRAFIC. Conform graficului, cea mai mare majorare se va inregistra la alcoolul rafinat, unde accizele vor creste de la 150 de euro la 280 de euro pe hectolitru. Asta inseamna ca un litru de tarie va fi taxat cu 2,8 euro, circa 115.000 lei. La tigarete, majorarea va fi de aproape 2 euro si va ajunge la 16,5 euro pentru 1.000 de tigarete (vezi tabel).
O crestere mai mica se va inregistra la combustibili. Motorina va creste cu 20 de euro pe tona, ajungand la 241 euro/tona, iar accizele pentru benzina cu plumb se vor majora cu 10 euro. Pentru benzina fara plumb, accizele se majoreaza cu 15 euro/tona, ajungand la 353 de euro.
TUTUN. Producatorii isi fac calculele inainte de a anunta majorarile de pret. “Totul este ipotetic pana cand vom vedea ce detalii contine hotararea de guvern privind cresterea accizelor“, spune Gilda Lazar, director corporate affairs la JTI.
“Daca se vor respecta cele convenite anul trecut in documentul de pozitie inaintat de Ministerul Finantelor la Bruxelles, la 1 iulie, accizele vor creste de la 4,47 euro/1.000 tigarete plus 32% din pretul de vanzare cu amanuntul la 5,73 euro/ 1.000 tigarete plus 31% din pretul cu amanuntul.
Acciza fiind o taxa de consum, evident ca aceasta crestere va genera majorari ale preturilor cu amanuntul. Probabil ca, asa cum s