Un tanar intelectual mi-a marturisit, zilele trecute, ca-i place Partidul Unitatii Natiunii Romane, avand in vedere componenta conducerii organizatiei de la Constanta. Dupa o pauza, in care l-am vazut ezitand (poate, din pricina faptului ca eu am scris despre presedintele Ovidiu Tudorache cu simpatie), a adaugat: "Pacat ca le lipseste ceva pentru a fi veritabili oameni politici". "Ce anume le lipseste?", am intrebat curioasa. Raspunsul a venit sec si neasteptat: "Partea de canalie dintr-un politician". N-am stiut ce sa zic. Inseamna, oare, ca trebuie sa ne legam sperantele de canalii? Ramasa singura, m-am apucat sa rasfoiesc un ziar de circulatie internationala. Si am nimerit, intamplator, peste un articol unde se spunea ca exista in Romania mai multe "Romanii". Trei, mai precis. Exista, astfel, o Romanie a pensionarilor (sase milioane), cu romani impovarati de trecutul din ei, traind din nesigurantele si din iritarile inerente varstei, care-i impiedica sa se acomodeze cu un nou stil de viata. Exista, apoi, o Romanie a celor aflati intre 35 si 50 de ani, care se straduiesc, cu poticneli, sa se descurce intr-un prezent confuz. Si exista, in sfarsit, o Romanie a celor sub 30 de ani, care nu mai inteleg Romania parintilor lor. Erau citate si parerile unui analist politic roman care zicea ca, fara handicapul memoriei, tinerii se adapteaza mai bine, mai usor la tranzitia romaneasca si sunt lipsiti de complexe. Cei mai in varsta ii acuza de cinism, dar ei vor sa traiasca intr-o lume normala. In ce ma priveste, m-as feri sa fiu atat de transanta. Si nu numai fiindca nu cred ca dreptatea este aceeasi pentru toate varstele. Nu sunt sigura deloc ca inteleg corect psihologia unui tanar care traieste intr-o lume unde au disparut nu numai ideologiile, ci si mitologiile, in afara de cea a banului. De aceea nu mi-a trecut nici o clipa prin cap ca as putea fi un bun pedagog. Tot ce