Jonathan COE

Clubul putregaiurilor

Traducere si note de

Radu Paraschivescu,

Editura Polirom,

Colectia „Biblioteca Polirom XXI“,

Iasi, 512 p.

Clubul putregaiurilor e ultimul roman al lui Jonathan Coe, publicat la noi de Editura Polirom, unde a mai aparut si Casa somnului, distins cu Writer’s Guid Award si Prix Medicis Etranger.

Clubul putregaiurilor e o carte inselatoare. Pare un scenariu de serial despre adolescentii anilor ’70, a carui coloana sonora e semnata Gentle Giant si Pink Floyd, un serial cu poante, cu profi scortosi, mame pastelate/gospodine/adulterine, tati in prag de andropauza, care jongleaza cu autoritatea/biroul/amanta/familia, si cu pusti derutati, bataiosi si isterizati de rock-ul progresiv si de miscarea browniana a hormonilor. Sondind o virsta a nehotaririi par excellence (adolescenta), perspectiva nu poate fi decit derutanta, iar nehotarirea si juvenila nedespartire a apelor capata conotatii care pulverizeaza pelicula confortabila si luminoasa a unui serial de genul Cei mai frumosi ani.

Lucrurile decurg in felul urmator: Sophie si Patrick, doi adolescenti ajunsi in Berlin, fiecare cu cite un parinte, se intilnesc intimplator si, desi parintii au un trecut comun, cei doi nu impart nimic. Pentru ca trebuie sa petreaca o seara impreuna, nestiind nimic unul despre celalalt, incep sa se agate de trecutul parintilor, cea mai la indemina punte de legatura. Cea care propune aceste incursiuni in trecut e Sophie, care nu numai ca-i deschide interlocutorului apetitul curios pentru alte vremuri, dar ii si lanseaza o invitatie directa: aceea de-a plonja impreuna, prin povestea pe care e gata sa i-o spuna, intr-o perioada care celor doi li se pare total bizara si diferita de a lor. O perioada fara telefonie mobila, jocuri pe calculator sau faxuri e explorata/povestita/recuperata prin