Stefan BALan,

Mihai Chirilov,

Alex. Leo Serban

Lars von Trier: filmele, femeile, fantomele

Editura Idea Design &Print,

Colectia „Balcon“, Cluj,

2004, 108 p.

Cum era si firesc (dar nu s-a observat), noul val in critica (noastra) de film s-a ivit inaintea celui regizoral, pe la jumatatea anilor ’90. S-a ivit in modul cel mai definitoriu: prin infruntarea „sintagmatica“ dintre Critica senioriala – cum isi intitula challenger-ul Alex. Leo Serban articolul de raspuns la manusa aruncata de Florian Potra – si Critica juvenila, cum titrase acesta din urma (totul se intimpla la rubrica de film care se abatea uneori declarat, textual si explicit, de la linia dominanta a publicatiei – Literatorul, sub directia mai toleranta a lui Marin Sorescu, inainte de ascensiunea lui Fanus Neagu). Trecut-au anii (cam multi, cam repede), si iata prima manifestare editoriala a challenger-ilor multiplicati (o parte dintre): acelasi Alex. Leo Serban, impreuna cu mai nou-venitul Mihai Chirilov si asociindu-si ei un outsider, in persoana scriitorului-medic si profesor (in SUA) Stefan Balan, semnind volumul succint (108 pagini), dar ultradens si hiperatractiv incepind cu titlu: Lars von Trier: filmele, femeile, fantomele, 2004, Editura Design &Print din Cluj (nu fara legatura cu desfasurarea acolo a deja faimosului si iubitului de noi – nu chiar – toti TIFF).

Cum tot firesc este – dar tinerii regizori nu prea inteleg asta si unii dintre ei se recuza unii de la categoriile val sau generatie (spre a dovedi inca o data cit de necunoscut e la meridianul nostru imperativul solidaritatii) –, noul val din critica este eterogen ca virste, profiluri si credinte ale componentilor (ceea ce s-a intimplat si se intimpla in orice miscare de acest fel si ceea ce, oricit ar repudia postmodernistii istoria si istoriografia, ar trebui sa stie si