- Cultural - nr. 121 / 22 Iunie, 2004 Irisz Menyei Chiorean e un caz, risc aceasta afirmatie, unic in literatura romana. Nu face parte din nici o generatie poetica, nu are modele poetice, ceea ce a scris n-a venit din preocupari literare, iar de publicat a publicat prima carte la aproape un deceniu (Cioburi dintr-o dragoste albastra, 2003) de la scrierea textelor, fara a trece nici prin etapa debutului in presa, nici a "verificarii" intr-o instanta cenaclista. Irisz Menyei Chiorean a trait o experienta de viata demna de un roman si, odata ajunsa la varsta maturitatii, a gasit de cuviinta sa recupereze acel trecut in datele lui, fara remake-uri de vreun fel. Lirica ei este a unei varste de-abia iesita din adolescenta, dar continuata in aceeasi stare a elanurilor eroticii, cel putin aparent, inocente. Erosul isi consuma energiile epistolar, fictional, textele au caracter "privat", fara intentii de finalitate estetica. Transformand in carte "setul de scrisori de dragoste" din tinerete, singura "abdicare" de la acuratetea initiala a textelor a fost una formala, de reasezare in pagina a registrului "epic". Hotul de vise, Editura Tipomur, 2004, este o continuare a primei carti in datele ei esentiale. In cautarea eului (pierdut?), Irisz Menyei Chiorean se defineste incet pe sine, fara patetism, fara emfaza, cu o sinceritate dezarmanta, cu simplitate. Epistolele tinerei autoare, imbracate in hainele lirismului, sunt un elogiu adus erosului, fara teama de vetustete sau anacronic. Ea crede in terapia erosului. Nu finalitatea e importanta, cat provocarile drumului. Sa scrii poezie de dragoste in secolul XXI presupune un mare curaj… literar. "Sufletul meu e o/ imensa scrisoare de dragoste/ niciodata trimisa/ niciodata deschisa" (p.5) Pasiunea erotica se consuma in sine ("Cred ca te iubesc. Nu te speria, nu cer reciprocitate",p. 10, "te iubesc cu un fel de/ neiubire,/ cu