De cînd a început Campionatul European toţi ne pricepem la fotbal. TVR a luat faţa celorlalte televiziuni, iar ziarele de sport îşi ţin deschise ediţiile pînă tîrziu, să prindă rezultatul ultimului meci al zilei.

Văzînd cum joacă unii, comentatorii noştri se dau de ceasul morţii că echipa României nu e şi ea în Portugalia, să-şi arate muşchii. Asta în timp ce în prima divizie autohtonă se vînd şi se cumpără jucători, la preţul fabricilor privatizate de Muşetescu. Adică jucătorii noştri ar merita ei mai mult, dar nu sunt bani şi uite aşa ajung ei în străinătate, în loc să ţină steagul sus pe meleagurile patriei.

Nu zic că echipa noastră n-a avut şi ghinion, de a rămas să se uite la televizor, dar să nu ne facem că uităm că ai noştri şi-au risipit şansele pierzînd meciuri pe care ar fi trebuit să le cîştige fluierînd. Ne amintim de calificarea pierdută, chipurile, în meciul cu Danemarca, la Copenhaga, cînd am fost egalaţi în prelungiri. Dar meciul de Bucureşti cu aceeaşi echipă a Danemarcei, pierdut cu doi la cinci de echipa lui Iordănescu, tot ghinion a fost? Sau meciul cu Norvegia, în care ai noştri n-au fost în stare să marcheze măcar un gol, dar au primit unul în ultimele minute? Plus că la cum ne plîngem noi de ghinion, cineva care nu ne cunoaşte şi-ar putea închipui că naţionala noastră e nelipsită de la Campionatul European şi de la Mondiale. Or, noi lustruim ecranul televizorului de mai bine de zece ani încoace şi ne tot jelim ghinionul. În tot acest timp se puteau face trei echipe naţionale mai de Doamne ajută cu ce jucători avem. Asta însă cu condiţia să nu ne isterizăm după fiecare înfrîngere şi să nu ne declarăm cei mai tari din lume după cîte o victorie la care nu ne-am fi aşteptat. Povestea asta cu ghinionul ni se trage de la partida cu Germania, mai mult pierdută de nemţi decît cîştigată de ai noştri. După acea "victorie