"Am dormit putin, dar bine. M-am trezit la 7 si nu mi-e frica pentru ca sunt bine pregatit. Vreau sa-mi pice ceva usor, sa iau nota de trecere", a spus, ieri dimineata, Andrei Nastase, fiul cel mare "Am dormit putin, dar bine. M-am trezit la 7 si nu mi-e frica pentru ca sunt bine pregatit. Vreau sa-mi pice ceva usor, sa iau nota de trecere", a spus, ieri dimineata, Andrei Nastase, fiul cel mare al premierului. Imbracat cu camasa alba, brodata pe spate, cu pantaloni si pantofi negri, Andrei a venit la Liceul "Jean Monnet" pentru a sustine de la ora 8,00 proba orala la Limba si literatura romana din cadrul Bacalaureatului 2004. Fiul premierului a tras biletul 33. A avut de comentat un text de lege, iar la subiectul doi i-a picat povestirea. "Profesorii au fost corecti si mi-au pus intrebari suplimentare legate de temele pe care le-am avut pe bilet. Am luat nota 10", a afirmat Andrei la iesirea din sala de examen. El a spus ca spera ca nota maxima obtinuta la romana-oral sa fie o surpriza cu ocazia zilei de nastere a tatalui sau, care a implinit, ieri, 54 de ani. Fiul premierului a mai precizat ca nu i s-a pus in vedere de catre parinti faptul ca trebuie sa ia neaparat examenul si nici nu i s-a promis vreun cadou in cazul unei reusite, in schimb "bucuria intre noi o sa fie mult mai mare". Retras de la Scoala Americana, Andrei Nastase a urmat ultimii doi ani de liceu in invatamantul de stat, la "Jean Monnet". A terminat clasa a XII-a cu 9,46, iar despre viitor, "nu stiu, ramane de vazut".