Să poţi scrie! Indiferent la grozăviile dezlănţuite în jur. Indiferent la întîmplările înspăimîntătoare din tine. Singurătatea, după un timp mai lung, dă un soi de veselie permanentă. Rîzi, îi faci şi pe ceilalţi să rîdă, să se "distreze", să uite, cumva, de nenorocirile lor intime, de prăbuşirea cotidiană într-un dezastru banal, prăfos, interminabil" Şi deodată, iarăşi numai tu cu strania ta frică" parcă terminînd de interpretat un rol" cu gura uscată" pierdut pentru totdeauna" "O, pierdut!"" ce frumos sună cuvintele astea în Thomas Wolfe" şi ce disperat" Apoi, ca o salvare, reamintindu-mi, reconstituind cele mai mici gesturi, cele mai imprecise priviri, cele mai spontane replici, zise aiurea" dîndu-le o semnificaţie ciudată, deplin afectuoasă, tandră, ca o mărturisire mereu aşteptată, ca o declaraţie cifrată, făcută ca să pricepi" să pricepi" o nesfîrşită rugăciune laică, murmurată numai pentru tine, înţeleasă numai de tine" Şi totul se derulează cu o rapiditate îmbătătoare" Nu mai are nici o importanţă nimic" Rămîne doar dorinţa de-a o vedea cum se mişcă, cum respiră, cum hohoteşte cristalin, picurat" hi, hi, hi" de a-i sorbi vocea tînără, subţire, întremătoare, de a i-o bea ca pe-o apă limpede, rece, păstrată în cana mată, cu temelia solidă, lichid sfînt hărăzit doar mie" de a-i mirosi părul (dar oare i l-am mirosit îndeajuns?)" viaţa petrecută aievea, asta contează" Mă uitam ceasuri întregi la dînsa. Mă uluia, mă făcea fericit, mi se oprea răsuflarea, mă înăbuşeam de plăcerea de a o şti lîngă mine" a mea oarecum" chiar dacă povestea prostioarele ei" "experienţele" ei" caraghioase" O iubeam şi mai mult, devenise indispensabilă, necesară" ca o mîncare delicată, nutrindu-mi întregul meu corp frenetic" Să-şi aţintească ochii verzi, fascinanţi, înfundaţi în orbite" Să facă doi-trei paşi şi eu să admir elasticitatea fiinţei ei teribile, mlădierea ei feroce, de animal