Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dialog epistolar

Publicat in Romania Literara, miercuri 23 iunie 2004 ·

Scrisoarea amicală, intens cultivată în secolele trecute, a dobândit şi virtuţi literare, dacă ne gândim numai la vestitele Scrisori către Vasile Alecsandri ale lui Ion Ghica. La scriitorii ardeleni din secolul al XIX-lea era mai ales o formă de comunicare, căzută în desuetudine în secolul XX, concurată de telefon, telegramă, mai nou Internetul. Mircea Zaciu (1928-2000) este unul dintre epistolierii ardeleni care prelungeşte scrisoarea amicală cu valenţe documentare şi literare până aproape de zilele noastre. Ion Brad (n. 1929) a fost coleg de filologie clujeană cu Mircea Zaciu în perioada 1948-1953. Zaciu provenea dintr-o familie de intelectuali orădeni, Ion Brad, fiu de ţărani din Pănade, venea din şcolile Blajului. între cei doi studenţi filologi s-a stabilit o relaţie de tinerească prietenie, stimulată de pasiunea amândurora pentru literatură şi de veleităţi literare. La început lucrează împreună în redacţia "Almanahului literar", viitoarea revistă "Steaua", având ca redactori-şefi pe M. R. Paraschivescu, Geo Dumitrescu şi, mai târziu pe A. E. Baconsky. Se străduiesc să readucă în viaţa literară contemporană pe Ion Agârbiceanu, marginalizat după instaurarea comunismului. Mircea Zaciu va dovedi o pasiune statornică pentru opera autorului Arhanghelilor, îngrijindu-se de reeditarea ei, scriind studii şi prefeţe şi o temeinică teză de doctorat. în 1955, Ion Brad pleacă la Bucureşti, unde va avea o ascendentă carieră politică şi notorietate literară. De acum începe dialogul epistolar, mai insistent din partea lui Mircea Zaciu. (De altminteri până în 1997, cartea nu reproduce şi scrisorile lui Ion Brad, aşa că paginile constituie de fapt un monolog al epistolierului de la Cluj şi, într-un fel, ţin locul Jurnalului la care Zaciu va lucra din deceniul opt al secolului trecut, numit de el "deceniul satanic". Este în aceste scrisori mai ales un document sufletesc şi

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 5 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 7 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 10 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 11 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Fake news dezmințit de Jandarmeria Română. Niciun jandarm nu a demisionat după ce și-a întâlnit părinții la un protest din Capitală

Ziare.com acum 9 ore
Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la un miting din Capitală și-ar fi dat demisia după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false, a anunțat lun

Patriarhia Română a lansat „Calendar Ortodox”, o aplicație pentru telefoanele mobile

HotNews acum 12 ore
Patriarhia Română a anunțat luni, 27 ianuarie, lansarea aplicației „Calendarul Ortodox”, unde utilizatorii pot afla care sunt sfinții sărbătoriți în fiecare zi, pot citi detalii despre viețile acestora și slujbele care se țin în biserică. Aplicația

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 10 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°