Scrisoarea amicală, intens cultivată în secolele trecute, a dobândit şi virtuţi literare, dacă ne gândim numai la vestitele Scrisori către Vasile Alecsandri ale lui Ion Ghica. La scriitorii ardeleni din secolul al XIX-lea era mai ales o formă de comunicare, căzută în desuetudine în secolul XX, concurată de telefon, telegramă, mai nou Internetul. Mircea Zaciu (1928-2000) este unul dintre epistolierii ardeleni care prelungeşte scrisoarea amicală cu valenţe documentare şi literare până aproape de zilele noastre. Ion Brad (n. 1929) a fost coleg de filologie clujeană cu Mircea Zaciu în perioada 1948-1953. Zaciu provenea dintr-o familie de intelectuali orădeni, Ion Brad, fiu de ţărani din Pănade, venea din şcolile Blajului. între cei doi studenţi filologi s-a stabilit o relaţie de tinerească prietenie, stimulată de pasiunea amândurora pentru literatură şi de veleităţi literare. La început lucrează împreună în redacţia "Almanahului literar", viitoarea revistă "Steaua", având ca redactori-şefi pe M. R. Paraschivescu, Geo Dumitrescu şi, mai târziu pe A. E. Baconsky. Se străduiesc să readucă în viaţa literară contemporană pe Ion Agârbiceanu, marginalizat după instaurarea comunismului. Mircea Zaciu va dovedi o pasiune statornică pentru opera autorului Arhanghelilor, îngrijindu-se de reeditarea ei, scriind studii şi prefeţe şi o temeinică teză de doctorat. în 1955, Ion Brad pleacă la Bucureşti, unde va avea o ascendentă carieră politică şi notorietate literară. De acum începe dialogul epistolar, mai insistent din partea lui Mircea Zaciu. (De altminteri până în 1997, cartea nu reproduce şi scrisorile lui Ion Brad, aşa că paginile constituie de fapt un monolog al epistolierului de la Cluj şi, într-un fel, ţin locul Jurnalului la care Zaciu va lucra din deceniul opt al secolului trecut, numit de el "deceniul satanic". Este în aceste scrisori mai ales un document sufletesc şi