Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfirsitul oficial al regimului Sechelariu

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 24 iunie 2004 ·

Schimbare de regim in administratia publica bacauana. Dupa opt ani de functionare sub conducerea independentului si, mai apoi, social-democratului Dumitru Sechelariu, municipalitatea bacauana are, de ieri, un nou lider. Este vorba de umanistul Romeo Stavarache, cel care, in turul al doilea, a reusit sa ii convinga pe mai bine de 63% din bacauanii care s-au dus la vot ca poate fi un bun primar. Ceremonia de investire in noua functie a fost oficiata de vicepresedintele Judecatoriei Bacau, Ionela Diana Balan Patrasc, si a avut loc din ratiuni de spatiu in biroul presedintelui Tribunaului Bacau, Dumitru Pocovnicu. Alaturi de sotie, citiva cunoscuti si prieteni, Romeo Stavarache a ajuns la Tribunal cu aproape zece minute inainte de ora 12.00, ora la care era programata inceperea procedurii de validare a mandatului de primar. Cel care la intimpinat pe noul primar la intrarea in cladirea Tribunalului a fost Dumitru Popa, secretarul municipiului Bacau, impreuna cu care au urcat pina in biroul presedintelui Pocovnicu. Pe holurile institutiei si pe scari, zeci de oameni se uitau lung la grupul destul de numeros de consilieri judeteni si locali care il urmau pe Romeo Stavarache. "M-a salutat dom' primar", le spunea fericita colegelor sale una din functionarele Tribunalului. "Cit de multa lume este acum! In urma cu opt ani, cind a fost investit prima data Dumitru Sechelariu, a venit insotit de doi bodyguarzi, a intrat in biroul presedintelui Judecatoriei, a iesit de acolo dupa un sfert de ora si dus a fost. La al doilea mandat, nici nu mai stiu cind a venit la investire", povestea o alta functionara ce incerca sa isi faca loc prin multime pentru a vedea mai bine ce se intimpla. "Doamne, cit de multe fete zimbitoare! Oare isi da seama Stavarache de cit de multe lucruri asteapta lumea de la el?", s-a auzit o alta voce mai soptita din multime. Ceremonie cu peripetii Peripetiile n-a

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 2 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 5 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 57 minute
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 3 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 3 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Două fetiţe de 5 şi 7 ani din Ploieşti au fost AGRESATE sexual de un bărbat în vârstă de 41 de ani. Cum l-a găsit mătușa fetelor pe suspect

Gandul acum o ora
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, de către un bărbat, despre faptul că nepoata sa de 5 ani ar fi fost agresată sexual de un bărbat. În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul

CE de nataţie: David Popovici s-a calificat în finală la 100 metri liber

News.ro acum o ora
David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad. Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând loc

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 5 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 19 minute
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Vremea

București
acum

29°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

27°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

24°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

28°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°