Inainte de revolutie erau printre putinii care isi gestionau propria afacere, si nu o duceau deloc rau. Acum e sarbatoare cind un client le trece pragul. Cititi mai jos despre cum supravietuiesc ultimii brichetari, tocilari, cizmari sau remaioze din Iasi, meserii despre care copii dumneavoastra vor auzi doar din cartile de povesti Inainte de revolutie erau printre putinii capitalisti din Iasi. Nu aveau bani sa-i intoarca cu lopata, nu se plimbau cu limuzine, dar erau proprii lor sefi. Munceau in mici ateliere proprietate personala si nu dadeau socoteala nimanui. Erau citeva sute. Acum, in capitalismul salbatic pe care il traim, ii poti numara pe degete. Daca inainte de 1989 in Iasi erau 26 de ateliere de remaiat ciorapi, acum doar o batrinica de aproape 80 de ani se mai incumeta sa desfasoare aceasta activitate. Banalele cutite de bucatarie le puteai ascuti aproape la orice colt de strada. Acum, doar dupa citeva zile de umblat mai gasesti un meserias. Aceeasi soarta au avut-o si "brichetarii". Mai norocosi par a fi cizmarii, dar si acestia se pling ca nu prea mai au clienti in ultimul timp. Ascutitor din tata-n fiu Ionut Mantu are 47 de ani si este printre putinii mesteri din Iasi care mai ascut cutite. Practica meseria furata de la tatal sau de aproape 10 ani. Dupa ce a fost disponibilizat de la fostul "CFS", in 1994, a luat masina tatalui, veche de 30 de ani si de atunci ascute cutite, foarfece si securi in Piata Alexandru. Acesta marturiseste ca numarul clientilor scade de la an la an si ca, in comparatie cu acum zece ani, comenzile au scazut la jumatate. Atunci avea cam 20 de clienti pe zi, acum doar in jur de 10. "De cind au ajuns pe piata masinile de tocat electrice, foarfecele care se ascute singur si cutitele de unica folosinta, numarul clientilor scade din ce in ce mai mult", se plinge Mantu. Ascutitul cutitelor aduce un oarece profit, tinind cont ca pentru