Văzînd rezultatele alegerilor locale, mi-a venit în minte un gînd cu aromă voltairiană: banii, în cele din urmă, devin valoarea intrinsecă a propriei hîrtii - adică, zero. Admit că, uneori, e foarte mult pînă la "cele din urmă" şi că, de cele mai multe ori, nu poţi să prevezi apropierea clipei în care banii revin la "valoarea lor intrinsecă". După ce au bîntuit această lume pestriţă, care i-a considerat zei, agenţi electorali, miezul păcatului, obsesii, diavoli, stăpîni de sclavi, eliberatori de popoare, motive de crimă şi cîte altele, banii redevin ceea ce ar fi fost dacă nu i-am fi investit noi cu semnificaţii copleşitoare: bucăţi de hîrtie. Aidoma generalului roman triumfător care, în plină adulaţie menită să-l consacre ca semizeu, păstra un sclav care îi şoptea peste umăr Memento mori, e bine ca şi cei care se pierd cu totul în fascinaţia foşnetului bancnotelor cînd se numără între degete experte, să ţină aproape pe cineva care să le şoptească că ceea ce îi îmbată sînt, de fapt, bucăţi de hîrtie. În ultimă instanţă, banii sînt abstracţiuni însufleţite de convenţiile dintre noi. Ei pot deveni utili în funcţie de cum îi procuri şi cum îi cheltuieşti. Asta le dă, de fapt, valoare. Ce faci pentru ei şi ce faci cu ei, asta contează cu adevărat. Dacă eşti gata să faci orice pentru ei, momentul cînd redevin nimic vine neaşteptat de repede şi te loveşte cu forţa unui accelerat. Dacă eşti gata să faci orice cu ei, vor avea consistenţa vîntului şi greutatea pufului de păpădie. Dacă crezi în ei ca într-un fel de elixir universal care poate face orice, atunci te vor părăsi şi te vor dezamăgi. Dar, să nu divaghez. Nu vreau decît să dau o veste bună. După atîta vreme în care am exersat în această rubrică toate nuanţele pesimismului, am găsit ceva pozitiv de raportat. Aceste locale mi-au arătat semne clare că lumea românească poate să se însănătoşească. Dacă o campanie d