Am două paşapoarte, unul românesc şi unul canadian, care trebuie reînnoite o dată la cinci ani. Pe cel canadian l-am schimbat în noiembrie, anul trecut, la Montréal. Pe cel românesc, al cărui termen de expirare se apropie, încă încerc să-l reînnoiesc, la Bucureşti. La Montréal, m-am dus la unul din sediile Serviciului Paşapoarte, situat la nivelul 3 al unei clădiri guvernamentale din centru. Am aşteptat 40 de minute la parterul clădirii, înainte de a urca în lift. Coada era supravegheată de o funcţionară şi de un om de ordine în uniformă. La nivelul 3, am mai aşteptat 5 minute pînă să ajung la ghişeul de la intrare... Intrarea era supravegheată de alţi doi oameni de ordine. I-am dat funcţionarului actele necesare şi cererea completată de acasă. (Obţinusem formularul cererii prin poştă, în urma unei solicitări telefonice.) Mi-a fost înmînat un număr de ordine şi am fost invitat să înaintez. Aripa de etaj ocupată de Serviciul Paşapoarte forma o unică sală, cu banchete în centru şi cu 10-15 ghişee împrejur. M-am aşezat pe-o banchetă şi am început să pîndesc apariţia numărului meu pe una din tabelele electronice aflate deasupra ghişeelor. Mi-a venit rîndul cam într-o oră. O funcţionară cu actele mele în faţă mi-a pus diverse întrebări, apoi a dispărut de la ghişeu pentru a face verificările necesare (telefoane date celor trei persoane de contact specificate de mine în cerere, printre altele). După o altă jumătate de ceas, am primit un cupon de confirmare a acceptării dosarului, pe care erau specificate data şi ora pentru ridicarea paşaportului. În total, solicitarea paşaportului canadian mi-a mîncat sub două ore şi jumătate. Pe parcursul acestui interval m-am simţit în permanenţă dus de mînă de un Big Brother înţelept. Acelaşi sentiment l-a făcut pe un craiovean stabilit la Montréal, cunoscut de mine în perioada în care amîndoi eram abia veniţi acolo, să afirme: "