Vremea este şi va rămîne unul din reperele existenţei noastre mărunte: încă din timpul telejurnalelor ceauşiste, partea despre vreme s-a menţinut - în măsura posibilităţilor, tonul trebuie să fie unul optimist - cea mai puţin alterată de doctrine şi ideologii. La fel ca ferparele din România liberă de altădată, rubrica Meteo, în neutralitatea ei naturală, şi-a păstrat auditoriul plictisit de laude, manipulări şi puneri în scenă. După '89, importanţa rubricii Meteo nu a fost diminuată, ci a crescut. Prezentarea vremii nu a mai fost făcută (decît în rare situaţii) de clasica Romica Jurcă, ci a devenit prilej de lansare a unor viitoare vedete: aşa s-a întîmplat cu Cristi Tabără, Gianina Corondan, Oreste... Povestirea timpului probabil a devenit show în sine, cu recuzită, poante, maxime. Ţinuta adecvată vremii de afară, inaugurată de Gianina Corondan, care o făcea nostim, a fost preluată inclusiv de presa scrisă, care a împins-o către latura sexy: nu mai e nevoie să amintim cîte vedete ale muzicii uşoare şi nu numai şi-au arătat neglijeurile în Libertatea... Dornică, parcă, să se asorteze la modul real cu elucubraţiile realizatorilor TV, vremea însăşi şi-a permis s-o ia tot mai razna, rupînd canoanele temperate: mai întîi, tot cam după '89, ne-am tot confruntat cu încălzirea globală. Nu mai era vorba de un subiect frivol, ci de unul ştiinţific, subiect al unor dezbateri de specialitate, ba chiar şi al unor talk-show -uri neaoşe. Verile deveniseră mult mai călduroase, insuportabile, şi reportajele despre efectele nefaste ale căldurii şi despre măsurile ce trebuiau luate pentru a-i face faţă se înmulţiseră. Treptat, se discuta şi oficial, şi pe la colţuri, rămăsesem cu două anotimpuri: mergînd pe urma extremismelor verii, şi iernile deveniseră mai geroase, iar primăvara şi toamna se făceau tot mai

puţin simţite, în ciuda climei temperat-continentale despre care