Pentru PSD, palma primita din partea alegatorilor la „locale“ poate reprezenta, in mod paradoxal, o sansa. Romanii care detesta acest „partid rezidual“, unde s-au adunat inertii, interese si complicitati dintr-un trecut nu prea indepartat, au rasuflat usurati. S-au defulat. La Bacau si in alte orase care pareau fiefuri pesediste au avut loc veritabile fieste.
Dar nu s-a intamplat asa si in noiembrie ‘96? Amintirea euforiei de-atunci ma urmareste si azi. Asta ma face sa nu fiu atat de sigur, ca altii, ca alegatorul roman s-a „maturizat“, ca el nu mai poate fi pacalit si ca in toamna PSD o va lua pe urmele lui Mischie si Sechelariu.
Nu-mi place ipoteza, dar n-o exclud: seismul de gradul 4, sa zicem, pe scara Richter, de la alegerile locale, a descarcat o parte din tensiunea care ar fi putut provoca, in toamna, la alegerile legislative, un cutremur devastator.
Ma indoiesc si ca s-a ajuns, cum aud mereu, la un echilibru pe scena politica autohtona. Cu toate ca sunt de asteptat in PSD rafuieli interne, acest partid oligarhic se poate bizui pe ceea ce e putred in el. Si, probabil, instinctul primejdiei va strange, pana la urma, randurile mai bine decat a facut-o aroganta.
In schimb, Alianta liberalo-pedista ramane un concubinaj politic unde punerea pirostriilor nu intra in calcul. Pentru divort, e suficienta ruperea unui protocol, fara sa se treaca pe la tribunal. In plus, o data mai mult, ne-am putea convinge ca o circumstanta favorabila nu e suficienta in politica. Mai trebuie si inteligenta de a o valorifica.
Daca judec dupa zicerea sa cam grosolana, „le-am tras-o“, Basescu pare incredintat ca el, nu votul negativ, l-a zdrobit pe Geoana. Si ca farmecul d-lor Poteras si Inimaroiu i-a lasat fara fotolii pe primarii pesedisti debarcati. Semne nu prea incurajatoare am remarcat si la liberali. Nici ei nu par grabiti sa ac
