De floare si de inima albastra. In loc de paine si circ. Asta e varianta locala a ospitalitatii si anul acesta la Marea Neagra. Semintele sunt la liber, chiar pe nisip (la doua coji gasesti si una intreaga, daca te uiti bine), iar boxele date la maximum iti arata ca in orice ospatar se ascunde un Iosif Sava, gata sa te initieze in armoniile manelelor.
Litoralul a pornit-o pe un drum inchis – si nu-ti trebuie profesor de bune maniere ca sa afli asta. E suficient un contabil. Investitiile in zgomot si mitocanie au facut ca, in ultimii cinci-sase ani, bugetul mediu al turistului pe litoralul romanesc sa scada in termeni reali, la fel ca si media zilelor petrecute aici. Nu pentru ca oamenii au mai putini bani.
Ci pentru ca aceia care au cu ce, vorba cantecului, nu mai au si de ce. Litoralul nostru, conceput pentru un public captiv, fara pasapoarte (pana in ’90) si fara bani (de prin ’96 incoace), trebuie sa sape tot mai jos in datele demografice, spre turistii cu bugete tot mai mici si timpane tot mai insensibile. Evident, bugete mai mici inseamna pretentii mai mici.
Si schimba fundamental datele problemei: nu mai esti musafir, esti tolerat de gazdele tale, in ochii carora se vede dispretul pentru faptul ca n-ai mai avut bani decat pentru Eforie Sud...
Acum vreo doi ani, licitatia ultimelor hoteluri de la mare a dus la preturi astronomice pentru unele dintre ele. Pana in ziua de azi ramane neclar planul de afaceri al cumparatorilor, in cazul in care au avut unul. Se vede imediat insa ca in cele mai multe cazuri, investitiile au fost minime.
Cele doua-trei exceptii sunt cele ale unor patroni veritabili implicati in turism (Copos merita vizitat la Eforie Nord) sau cu volum mare de afaceri in alte domenii, adica cu bani – si cateodata gust – de amenajari. In rest, singurul lucru nou e pe tabelul de la receptie: pretul
