- Social - nr. 125 / 26 Iunie, 2004 Furtuna atinsese momentul ei de varf. Marea Egee, furioasa parca pe intrusul aflat in domeniul ei, ne avertiza ca ucenicul marii, adica eu, trebuia sa merit sa intru in gratiile lui Neptun. In cartul de seara, 16.00 - 20.00, furtuna scazu din forta, dar vantul care sufla din fata, din prova, mentinea tangajul accentuat. Stomacul meu, restrans la maximum, era cat un nod marinaresc. Dupa o zi si jumatate de paine, branza si conserve, la insistentele fomistilor din echipaj, bucatarul pregati masa de seara: friptura de porc si piure de cartofi. Era mare veselie la ora 18.00. De obicei, in cartul 16.00 - 20.00, veneau doi colegi sa ne schimbe vreme de un sfert de ora, ca sa servim si noi cina calda. Cu un ochi la dezinvoltura si pofta care-i stapaneau pe cei din jur, am atacat cu prudenta farfuria plina ochi. O inghititura mestecata la relanti... merge. Doua, chiar trei. Mai fara pofta, mai de nevoie, am reusit sa mananc aproape tot. Coborand la datorie, ma lovii din nou de aerul incins si gretos de cald. O clipa de ezitare, stomacul porni sa se ridice, apoi se opri. Am rezistat victorios pana la opt seara. Cand am iesit pe culoar, in drum spre cabina, o zgaltaitura brusca ma avertiza ca Neptun inca se mai stramba la prezenta mea prin zona. Dand buzna in cabina, n-am mai reusit sa ajung la orizontala, singura pozitie in care ma simteam in siguranta. Cu ochii infipti in oglinda din baie, ma priveam pentru prima oara de la inceperea furtunii. Blestemam ziua in care ma hotarasem sa devin marinar... Era o reactie impotriva neputintei mele, ma comparam cu restul echipajului, toti... oameni obisnuiti. Eu de ce nu eram ca ei? Eram, oare, inadaptabil la aceste valuri, conditia fireasca a vietii pe mare? Daca era asa, atunci toate eforturile mele, toti anii de restrictii din regimul militar al facultatii erau fara rost. Cu aceste ganduri