- Social - nr. 125 / 26 Iunie, 2004 Exista un obiect de cuart care exercita o atractie deosebita. Este vorba de craniul de cristal, a carui origine este atribuita atat aztecilor, mayasilor, cat si locuitorilor Atlantidei. Despre imprejurarile in care a fost descoperit, opiniile specialistilor sunt impartite. Se presupune ca ar fi fost gasit in anul 1927 de Anna, fiica adoptiva a arheologului britanic Frederik A. Mitchell-Hedges, pe cand facea sapaturi printre ruinele de la Lubaantum, din jungla Hondurasului britanic. Sapaturile durau de trei ani, cand intr-o zi Anna a descoperit in jurul unui altar un craniu de cristal de stanca prelucrat, in greutate de 5,3 kilograme. Specialistii au calculat ca trebuisera sute de ani pentru a realiza craniul de cristal prin slefuire normala, tinand seama de duritatea mare a cristalului de stanca, adica a cuartului, care ocupa locul 7 in scara duritatilor dupa Mohs. Cristalul de stanca, in afara de fertilitate, in telepciune si nemurire mai simbolizeaza si legatura cu moartea. Misterul care invaluie craniul de cristal se mareste si mai mult daca fixam unul la celalalt cele doua componente ale sale. Descoperim atunci ca acel craniu, articulat la maxilar, este perfect asemanator unui craniu omenesc, a carui gura poate sa se deschida si sa se inchida. Acest craniu are alte proprietati si mai ciudate. De exemplu, se intampla ca lobul frontal sa se acopere cu un nor "laptos". Alteori emite o aura palida, densa, de culoarea paiului, asemanator cu haloul pe care-l observam, periodic, in jurul Lunii. Facand abstractie de aceste "calitati", se pare ca cei care-l poseda nu au parte de un destin tragic. Mitchell-Hedges aproape ca nu l-a slabit din ochi vreme de 30 de ani, perioada in care a supravietuit in urma a trei rani de cutit si opt gloante. La moartea sa, petrecuta in 1949 - pe cand avea 77 de ani - a lasat craniul de cristal