In contextul actual al culturii romane, Andrei Cornea este printre putinii exponenti autentici ai gandirii dialogale, capabil sa elaboreze un discurs coerent, nuantat si lipsit de parti pris-uri - fie acestea ideologice sau "de grup" - intemeiat pe un scepticism relativist bine temperat, atent in egala masura la ceea ce ne separa si ne opune, cat si la ceea ce "ne alatura, ne apropie, chiar fara stiinta noastra, facandu-ne sa regasim, fie doar si in practicile noastre, o umanitate comuna".
De la Scoala din Atena la Scoala de la Paltinis sau Despre utopii, realitati si (ne)deosebirea dintre ele, aparuta in 2004 la Editura Humanitas, este o carte provocatoare, polemica la adresa gandirii incolonate, ce respira la fiecare pagina convingerea autorului ca pluralitatea ireductibila a ideilor si a valorilor este conditia majora a normalitatii unei lumi care, "chiar in cazul cand se consoleaza, de voie, de nevoie, cu tacerea persistenta a unei dumnezeiri transcendente, nu ramane pe de-a intregul vida, sau detracata, sau in completa confuzie: sub cerul ei nestatornic au mai ramas totusi directii orientate, ierarhii plauzibile, judecati temeinice, au ramas referinte si valori. Au ramas chiar si oameni normali. (Poate si zei!)".
Nu intamplator am recurs la citate din Turnirul Khazar, ampla pledoarie "impotriva relativismului contemporan", fiindca aici trebuie cautat nucleul metodei utilizate de Andrei Cornea in incercarea sa de a repune in discutie binomul conceptual utopie/realitate si, pe cale de consecinta, perechea de termeni utopic/realist. Problema fundamentala care se regaseste in aproape toate cartile publicate pana acum de Andrei Cornea - si cu precadere in recentul volum - este cea a eticului ca solutie de iesire din "fundatura" relativismului contemporan. Punctul de plecare al eseului de fata il constituie intrebarea referitoare la posibilitatea de
